Magistratii de la Tribunalul Iasi au emis un mandat de arestare preventiva pentru o perioada de 29 de zile pe numele lui Ioan Paduraru, in varsta de 37 de ani, din Iasi. Conform anchetatorilor, barbatul face parte din acelasi grup cu Visarion Balan, Argentina Balan, Iulia Balan, Petru Isac, Ecaterina Stefan si Cristinel Mocanu. Acestia din urma au fost arestati preventiv in urma cu cateva zile, fiind acuzati ca, in urma cu patru ani, au exploatat mai multe tinere din Iasi si alte judete ale Moldovei. Anchetatorii au stabilit ca iesenii au racolat un numar de peste 40 de fete, pe care le obligau mai apoi sa se prostitueze оn Polonia. Astfel, oamenii legii au precizat ca, in perioada 2000 - 2004, cei sapte s-au folosit chiar si de unele minore, cea mai tanara victima avand 13 ani. Dupa cum au aratat anchetatorii, doar de pe urma a 15 fete, invinuitii au castigat peste 200 mii dolari americani, acestia adunand aproximativ 200 dolari de la fiecare fata zilnic. Oamenii legii au mentionat ca fetelor le reveneau doar 20 la suta din castigurile zilnice. Dupa arestarea familiei Balan, a lui Petru Isac, a Ecaterinei Stefan si a lui Cristinel Mocanu, oamenii legii le-au confiscat patru autoturisme si cinci mii Euro, urmand a efectua noi cercetari in acest caz.
(C.N.)
Magistratii de la Tribunalul Iasi au emis un mandat de arestare preventiva pentru o perioada de 29 de zile pe numele lui Ioan Paduraru, in varsta de 37 de ani, din Iasi. Conform anchetatorilor, barbatul face parte din acelasi grup cu Visarion Balan, Argentina Balan, Iulia Balan, Petru Isac, Ecaterina Stefan si Cristinel Mocanu. Acestia din urma au fost arestati preventiv in urma cu cateva zile, fiind acuzati ca, in urma cu patru ani, au exploatat mai multe tinere din Iasi si alte judete ale Moldovei. Anchetatorii au stabilit ca iesenii au racolat un numar de peste 40 de fete, pe care le obligau