* Ioan Hidegcuti părăseşte Fondul Român de Contragarantare
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a decis, ieri, revocarea lui Aurel Şaramet din funcţia de director general/preşedinte al Consiliului de administraţie al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), numind-o provizoriu pe Silvia Niţu-Ciornei.
MFP a mai hotărât şi revocarea unor membri ai CA al FNGCIMM, potrivit unui comunicat de presă.
Silvia Niţu-Ciornei are ca obiective urgentarea aplicării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, precum şi îmbunătăţirea activităţii societăţii în condiţiile întăririi disciplinei financiare şi creşterii performanţelor economice ale acesteia, precizează Finanţele.
De asemenea, până la efectuarea selecţiei conform legislaţiei, MFP l-a numit, tot provizoriu, pe Cristian Socol, consilier al premierului, în funcţia de preşedinte al directoratului Fondului Român de Contragarantare, "în urma vacantării postului ocupat anterior de către Ioan Hidegcuti".
În anul 2012, numele lui Aurel Şaramet a fost implicat într-un scandal legat de mai multe fraude bancare.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au audiat, în noiembrie 2012, în jur de 100 de persoane, printre care funcţionari bancari şi reprezentanţi ai Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECM), pentru o presupusă fraudă, estimată la 22 milioane de euro, potrivit unui comunicat al Direcţiei.
Învinuiţii din dosar erau acuzaţi că ar fi luat credite de la bănci cu garanţii obţinute de la FNGCIMM, în baza unor documente falsificate, destinaţia finanţărilor fiind achiziţia de utilaje, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de către liderii grupării, potrivit DIICOT. Activitatea infracţională a fost sprij