Actualul context economic s-a dovedit a fi in in cele din urma un fenomen pozitiv pentru marketingul din domeniul automotive, in special pe segmentul online, a declarat Jim Farley, vicepresedinte de marketing al Ford Motor, citat de AdAge.com.
“Daca economia nu ar fi avut de suferit ca urmare a crizei financiare, probabil am fi ramas pe «pilot automat» si nu am fi experimentat asa cum am facut-o. Calitatea proiectelor noastre in online este mai buna decat ne-am asteptat”, spune Jim Farley (foto).
Ford a investit in ultimul an atat in spatiul digital, cat si in publicitatea TV, spoturile cu proprietari de modele auto produse de companie bucurandu-se de popularitate in randul publicului.
“Pot sa spun o poveste intr-un spot TV de 15 secunde, insa vreau ca si consumatorii sa comunice povestea aceasta. Asta ne-a aratat online-ul: cum sa construiesti credibilitate in randul consumatorilor”, afirma oficialul Ford Motor.
De asemenea, Farley a declarat ca producatorul isi va schimba abordarea in privinta planului de media.
“Avem nevoie de partenerii media traditionali si integrarea va deveni din ce in ce mai importanta. Insa trebuie sa alocam resurse atat sociale cat si digitale intrucat ele schimba continutul si dialogul intre consumator si produs dupa lansare. Este mai usor de gestionat si influenteaza modul in care construim produsul respectiv”, completeaza Farley.
Totodata, compania si-a modificat in totalitate modelul de relationare cu partenerii media si procesul creativ. Potrivit lui Jim Farley, daca o agentie doreste sa lucreze cu Ford trebuie sa gandeasca diferit intrucat si producatorul auto lanseaza modele de autoturisme intr-un alt mod. In plus, compania se concentreaza pe o executie a brandului la nivel global.
Ford a pierdut cota de piata in SUA in ultimii 14 ani, insa a inceput sa isi revina in 2009.
“Am micsorat