Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dialog virtual cu Mihai Ghimpu

Publicat in Adevarul, marți 14 mai 2013 ·

Pe 13 mai, liderul liberalilor de peste Prut, Mihai Ghimpu, a publicat un nou comentariu privind modul în care s-a ajuns la situaţia politică actuală, din Republica Moldova. Am pornit de la această opinie, pentru un dialog virtual cu cel care, alături de Marian Lupu şi Vlad Filat a încercat un curs pro-Vest, al evoluţiei celui de-Al Doilea Stat Românesc.

Sunt multe lucruri pe care opinia publică românească, in integrum, le află abia acum.

Asta se întâmplă pe un fond de amărăciune, vizibil şi în rândurile postate pe blogul său, de preşedintele Partidului Liberalilor, Mihai Ghimpu, intitulate: De ce şi cât va sta în genunchi în faţa Rusiei R.Moldova?

Într-un asemenea context, am optat – în folosul unei reflecţii publice – pentru formula publicistică a unui dialog…virtual, în care afirmaţiile politicianului de la Chişinău sunt întrerupte de intervenţiile celui care scrie aceste rânduri-gânduri.

Demersuri publicistice similare, cu cel de faţă, vor viza, în perioada următoare, şi pe ceilalţi trei lideri importanţi din inima ex-republicii sovietice, dintre Nistru şi Prut – Vladimir Voronin, Vladimir Filat, Marian Lupu.

De ce? Pentru simplul motiv că este cazul să li se reamintească tocmai ceea ce unii dintre ei evită, cu încăpăţânare, ca să recunoască.

Ei nu sunt părinţii fondatori ai unei noi ţări!

Ci doar administratori temporari a circa 2.100.000 de europeni, alţi 1.000.000 fiind plecaţi în Occident, 500.000 în Rusia şi 400.000 sub ocupaţie străină, în Transnistria.

CE ESTE CRUCIAL PENTRU RUSIA

Ce stare de spirit aveţi după popasul comicului vestit la... NATO, Dmitri Rogozin, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău?

În genunchi în faţa Rusiei stau nu cei ce conduc Republica Moldova, ei se cred pe cal, iar unul din ei crede că el este “primul”; în genunchi stă poporul, adică noi, românii-moldoveni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 32 minute
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 47 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Nicușor Dan conduce în primul sondaj realizat de PSD după ce Gabriela Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei. Piedone, locul 3

HotNews acum 2 ore
Nicușor Dan ar câștiga alegerile pentru Primăria Generală cu 31% din voturi, în timp ce Gabriela Firea, candidata PSD proaspăt intrată în cursă, s-ar clasa pe locul 2 cu 24 de procente, urmată de Cristian Popescu Piedone (PUSL), cu 20%, potrivit unu

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 2 ore
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Rezultate Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc de duminică, 28 aprilie

Adevarul acum 29 minute
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc au loc duminică, 28 aprilie, după ce la cele de joi, 25 aprilie, Loteria Română a acordat peste 18.900 de câștiguri în valoare totală de peste 1,03 milioane de lei.

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°