Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristescu a programat golul cu Steaua

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 10 martie 2011 ·

Mijlocaşul echipei FC Braşov, Marian Cristescu, a declarat, miercuri, că şi-ar dori ca gruparea ardeleană să joace mai bine în partida cu FC Vaslui, din etapa a XXI-a a Ligii I, decât a făcut-o în runda precedentă în victoria de pe terenul Stelei, scor 3-0.

“Important este să continuăm să jucăm bine şi să câştigăm cât mai multe meciuri. Chiar dacă cei de la Vaslui îşi propun să câştige, eu sunt convins că o să le fie foarte greu la Braşov. Pentru noi ar fi bine ca cei de Vaslui să ne trateze de sus, aşa cum au făcut şi cei de la Steaua. Sperăm să avem o evoluţie şi mai bună decât am făcut-o in Ghencea”, a spus Cristescu. Marian Cristescu a afirmat că s-a gândit toată săptămâna dinaintea meciului cu Steaua că va înscrie cu un lob peste portarul Tătăruşanu. “Suntem foarte fericiţi că am reuşit să câştigăm. Golul marcat de mine pot spune ca fost unul gândit. Toată săptămâna m-am gândit că dacă voi scăpa singur cu portarul să încerc o asemenea execuţie. Bine că mi-a ieşit”, a completat Cristescu, care a deschis scorul în partida cu Steaua, printr-un lob de la aproximativ 20 de metri.

Marc:

„Să rămânem modeşti”

Portarul Traian Marc spune că jucătorii braşoveni trebuie să rămână cu picioarele pământ după victoria din meciul cu Steaua. “Suntem cu toţii foarte bucuroşi că am reuşit să câştigăm pe terenul Stelei. Noi trebuie sa rămânem cu picioarele pe pământ, sa fim modeşti pentru ca mai avem mult de munca în acest campionat. Este normal ca Viorel Hizo să declare că îşi doreşte o victorie la Braşov. Vasluiul are o şansă foarte mare de a se apropia de Oţelul, însă noi trebuie să ne facem jocul nostru şi sperăm să obţinem un rezultat bun în acest meci. Lupta pentru titlu se va da până în ultimele etape. Îmi propun să apăr cât mai bine în toate meciurile”, a subliniat Marc.

Vasluiul vrea victoria

la Braşov

Antrenorul FC

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

O nouă parcare auto la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Investiție de aproape 15 milioane de lei

Ziare.com acum 20 minute
CNAB anunţă, miercuri, 8 mai, că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la o nouă parcare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, pe o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data încep

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

IPS Teodosie, trimis în judecată de DNA

HotNews acum 21 minute
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA Constanța, pentru trafic de influență. Dosarul a fost deschis în urma investigației Recorder, care a publicat imagini filmate cu camera ascunsă de către un preot ce pretinde că

PNL insistă pe decizia din Coaliție: alegerile prezidențiale să se desfășoare pe 15 și 29 septembrie / Nicolae Ciucă promovat intens pe afișele electorale ale PNL

HotNews acum 27 minute
Liberalii vor ca alegerile prezidențiale să se desfășoare în luna septembrie, așa cum s-a decis în Coaliție la începutul anului. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că partidul susţine menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţ

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 2 ore
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 4 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 2 ore
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

22°
mie.

13°/22°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°