Ieri, doi barbati au fost transportati la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului "Sf. Spiridon", dupa ce au suferit cate un accident stupid. Adrian Roscan, in varsta de 44 de ani, din comuna Epureni, a fost adus de urgenta cu ambulanta, barbatul alegandu-se cu cateva zgarieturi dupa ce a incercat sa sara un gard din sarma ghimpata. In urma controlului medical efectuat, pacientul a fost diagnosticat cu o taietura sub bratul stang, acesta suferind si cateva intepaturi. Astfel, a fost internat la Clinica de Chirurgie a spitalului, urmand sa fie supus unei interventii chirurgicale. Cadrele medicale sustin ca barbatul se afla sub influenta bauturilor alcoolice in momentul in care a incercat sa sara gardul din sarma ghimpata. Dupa ce a urcat pe gard, Adrian Roscan s-a dezechilibrat si a ramas agatat in sarma ghimpata.
Un alt barbat a ajuns la acelasi spital, dupa ce a cazut accidental din pat. Petrica Botez, de 52 de ani, din Iasi, avea o coasta fracturata si leziuni abdominale. In urma investigatiilor medicale nu a fost necesara internarea pacientului, Petrica Botez fiind ieri externat, ramanand totodata sub observatie medicala.
(A.P.)
Ieri, doi barbati au fost transportati la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului "Sf. Spiridon", dupa ce au suferit cate un accident stupid. Adrian Roscan, in varsta de 44 de ani, din comuna Epureni, a fost adus de urgenta cu ambulanta, barbatul alegandu-se cu cateva zgarieturi dupa ce a incercat sa sara un gard din sarma ghimpata. In urma controlului medical efectuat, pacientul a fost diagnosticat cu o taietura sub bratul stang, acesta suferind si cateva intepaturi. Astfel, a fost internat la Clinica de Chirurgie a spitalului, urmand sa fie supus unei interventii chirurgicale. Cadrele medicale sustin ca barbatul se afla sub influenta bauturilor alcoolice in momentul in care a incercat sa sara gardul din sarma