Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Renault ar putea lansa propriul Qashqai până în 2015. Vezi ce strategie are Renault!

Publicat in Romania Libera, marți 2 aprilie 2013 ·

Renault duce o luptă din ce în ce mai grea pe piaţa auto, înregistrând scăderi lunar. În aceste condiţii strategia pentru anii următori a francezilor se pare că este aceea de a acoperi segmentele de piaţă lăsate descoperite în competiţia cu producători ca Volkswagen. Le Figaro dezvăluie că unul dintre viitoarele modele care ar putea fi lansate este chiar un frate geamăn pentru Nissan Qashqai.

Modelul, un SUV compact care să acopere acelaşi segment de piaţă ca şi Qashqai, va fi produs la una din uzinele din Spania sau Franţa, începând cu sfârşitul lui 2014, cel târziu în 2015. "Vom produce în 2014 la Sunderland suspensii pentru un model asemănător cu cu Qashqai", spune o sursă din cadrul uzinei engleze de la Sunderland, citată de Le Figaro.

Modelul urmează a fi construit pe aceeaşi platformă cu a viitorului Renault Espace, sau Megane. Detalii legate de numele viitorului model încă nu sunt cunoscute. În ceea ce priveşte locaţia în care va fi produs se pare că au intrat deja în competiţie uzina din Douai, Franţa, acolo unde sunt produse modele precum Scenic şi Grand Scenic şi uzina de la Palencia, Spania. Ceea ce au în comun cele două este faptul că ambele produc şi versiuni ale modelului Megane. Însă mai multe informaţii aşteptăm o dată cu lansarea unui eventual anunţ oficial din partea Renault.

Dacă acest plan va fi deveni oficial urmează să vedem pe piaţă un SUV ceva mai mare decât nou-lansatul Captur, care va intra pe piaţă anul acesta. Există posibilitatea ca viitorul SUV să preia motorizările de la Qashqai. Nissan Qashqai a fost vândut anul trecut în nu mai puţin de 250.000 unităţi, astfel că încercarea de a Renault de a clădi ceva pe bazele acestui succes nu este atât de surprinzătoare, mai ales în condiţiile în care strategia nu ar fi folosită pentru prima dată.

Vezi şi FOTO Noul Citroen C4 PICASSO: "OZN" pentru plecat în vacanţe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 6 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 9 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 10 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°