Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criză de personal medical

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 7 iunie 2010 ·

Bolnavii care ajung la Spitalul Judeţean din Timişoara riscă să moară cu zile, din cauza lipsei personalului medical. Sursa: Adi Pîclișan

Potrivit medicilor de aici au plecat aproape 300 de asistente, de la finele anului trecut, până în prezent, acestea reprezentând o treime din personalul mediu al celei mai mari unităţi sanitare din vestul României.

„Când lucram cu toate posturile ocupate, spitalul avea 1.270 de asistente medicale. În prezent mai avem 890, cele mai multe plecând fie în străinătate, fie la spitalele private care s-au deschis în Timişoara şi ne fac o concurenţă neloială, pentru că ne-au luat cadrele medii cu cea mai bună calificare”, a declarat medicul Gheorghe Nodiţi, managerul Spitalului Judeţean Timişoara.

Cele mai mari pierderi de personal s-au înregistrat la Clinica de Obstetrică Ginecologie „Bega”, unde din 36 de asistente au rămas doar 26.Mai mult decât atât, pentru a asigura permanenţa la cele patru săli de operaţii, clinica are numai două asistente.

„Norocul nostru este că avem rezidenţi care au ajuns să joace rolul de moaşe sau să asigure instrumentarul”, a declarat medicul Marius Craina, şeful clinicii.

Medicii fac voluntariat

Într-o situaţie similară se găsesc şi medicii de la ATI. Aici şapte medici specialişti fac zi de zi muncă voluntară, în speranţa că se vor debloca posturile şi vor putea să se angajeze.

„Avem în secţie şapte medici specialişti în anestezie – terapie intensivă care sunt şomeri şi cu care am încheiat contracte de voluntariat. Ei vin la lucru în speranţa că vor putea fi angajaţi la un moment dat”, a declarat dr. Dorel Săndesc, şeful secţiei ATI.

Alţi nouă medici şomeri fac voluntariat în celelate secţii ale unităţii medicale.

„Când nu ai personal suficient şi lucrezi cu jumătate sau o treime din necesar, înseamnă că oamenii mor cu zile. Din a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 2 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 5 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 4 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 7 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 10 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 4 ore
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°