DE-A LUNGUL TIMPULUI

Moşia de la Dărmăneşti a intrat în posesia familiei Ştirbey în urma căsătoriei dintre Alexandru şi Maria Ghica Comăneşti, fiind parte din zestrea acesteia. Dintre cei opt copii ai lor, doi băieţi şi şase fete, cel de-al doilea fiu, George (1883-1917), a moştenit Dărmăneştiul. Primul, Barbu Ştirbey, moştenind Buftea.

Sora lor, Elisa Brătianu, îşi amintea în memoriile ei despre vacanţele petrecute în copilărie la Dărmăneşti: "Era locul pe care l-am iubit cel mai mult pe lume şi unde am fost cu adevărat fericiţi. Această aşezare era cât se poate de rudimentară. Tata transformase o veche cramă în locuinţă cu câteva odăi, puţină mobilă sau chiar deloc, dormeam pe saci umpluţi cu pănuşe de păpuşoi, ne scăldam în râul de lângă moară, gara cea mai apropiată era la 60 km, şase ore cu trăsura, poşta o primeam de trei ori pe săptămână.

În schimb, via era în paragină, strugurii neajungând niciodată să se coacă. Bunica plantase vie fără să ţină socoteală de climat. Aveam pădurea, vacanţele şi mai ales libertatea de a alerga peste tot, de a pune mâna pe toate, în afară de fructe şi flori. Mama, foarte mare iubitoare a muntelui, ne ducea prin crânguri şi păduri, institutoarea noastră germană ne iniţia în culegerea ciupercilor şi florilor, iar pădurarii ne povesteau despre obiceiurile urşilor şi ale căprioarelor".

La Dărmăneşti, Alexandru Ştirbey, apoi fiul său, George, au pus bazele industriei, prin fabrica de cherestea pe care au construit-o, prin înfiinţarea celei de-a doua distilerii chimice din ţară, care producea din lemnul de fag nu mai puţin de opt produse chimice.

Fiul lui Ion Duca, George I. Duca, a scris, de asemenea, câteva rânduri despre zilele petrecute la Dărmăneşti: "Proprietatea aparţinea Lysbethei Ştirbey, născută Băleanu, văduva fratelui mai mic al prinţului Barbu şi mama a două încântătoare fete, S