Prin forta lucrurile, si programele anti-criza sint tributare campaniei electorale. Cind stirile despre semnele de criza din economia romaneasca au inceput sa curga in flux continuu pe micile ecrane si in paginile ziarelor, principalele noastre partide politice si-au dat seama ca nu mai pot ignora subiectul. Asa au aparut pe piata electorala programele anti-criza. Ceva mai natural la PD-L, pentru ca deja Theodor Stolojan abordase anterior tema intr-o suita de interventii publice, si destul de artificial, chiar ridicol, la PSD, unde acest tip de mesaje, in principiu nu tocmai vesele, au fost practic fortate sa se alature unei liste aproape interminabile de cadouri electorale promise de partidul cu pricina alegatorilor, in schimbul votului. Sa amintim doar de panourile de pe care Mircea Geoana imparte, ca un sfint coborit pe pamint, cite ceva fiecaruia: salarii mai mari, pensii mai mari, subventii taranilor, la pachet cu o generoasa crestere economica, spre deplina bucurie generala. Prin forta lucrurile, si programele anti-criza sint tributare campaniei electorale. Se vorbeste de o crestere "mai moderata", de 4-5 procente, cind de fapt sint toate sansele sa intram, alaturi de restul Europei si de cea mai mare parte a planetei, intr-o perioada de recesiune, cel putin in 2009, daca nu si in anii urmatori. Si, oricum, toti analistii ne avertizeaza ca sintem abia la inceputul crizei economice! Probabil ca ar fi totusi prea mult sa cerem formatiunilor politice sa vina in campania electorala cu vesti si prognoze preponderent negative. Dar care sint solutiile propuse? In principiu, nu se vine cu nimic nou sub soare. E un model clasic, adoptat, de exemplu, de administratia F.D. Roosvelt in Statele Unite pentru a depasi criza din 1929, in care, pentru a compensa caderile din sectorul privat, statul se angajeaza el in proiecte de anvergura. Atunci s-a construit, de exemplu, in A