De ce atata agitatie in jurul manuscriselor lui Eminescu? De ce filosoful Constantin Noica s-a batut (realmente s-a batut) timp de doua decenii pentru facsimilarea celor aproximativ 14.000 de pagini ramase de la Eminescu si daruite la inceputul secolului al XX-lea de Maiorescu Academiei Romane? Iata ce se poate intreba cineva - si chiar se intreaba - iritat ca, o data cel putin pe an (la 15 ianuarie), romanii isi amintesc de poet si de caietele sale.
Raspunsul este urmatorul: aceste 14.000 de pagini sunt deteriorate grav de timp si, in parte, de cei care le-au rasfoit si copiat timp de un secol; frecventarea lor nu mai este, azi, posibila; asa ca trebuia si trebuie, in continuare, facut ceva pentru ca, punand la adapost aceste pretioase manuscrise, Biblioteca Academiei sa poata oferi cercetatorilor facsimile de buna calitate.
Au incercat multi, n-a reusit decat o echipa de oameni pasionati si priceputi, in frunte cu profesorul Mircia Dumitrescu si cercetatoarea Gabriela Dumitrescu.
Am izbutit sa tiparim pana acum 14 manuscrise, in 21 de volume. Mai raman 10 manuscrise. Daca nimic nu se intampla (spun asta pentru ca la noi, la romani, se intampla mai totdeauna ceva ce impiedica realizarea unui proiect!), daca nimic rau nu se intampla, zic, in 2009, pe vremea aceasta, vom putea anunta ca manuscrisele lui Eminescu, in totalitate, pot fi consultate in conditii optime (adica in facsimile care sunt mai lizibile decat foile originale) de catre cei interesati s-o faca.
Noica era de parere ca, odata facsimilate si puse la dispozitia marelui public, manuscrisele lui Eminescu vor avea un efect extraordinar asupra spiritului romanesc. Citindu-le, romanii se vor rusina si vor deveni mai buni si mai atenti cu valorile lor.
"Haosul germinativ" - zice el - din aceste caiete ii va pune pe ganduri pe poetii romani si-i va determina sa puna mana
