Nu există soluţie imediată la alegerile cu pîine şi circ În unele părţi ale Indiei, cea mai mare democraţie a lumii, partidele se dau peste cap pentru a înrola în campanie actori din acele nesfîrşite seriale ce ecranizează mitologia hindusă, produse la Bollywood, care au un succes enorm pe plan local. Am văzut o dată fragmente dintr-unul: platouri precum ale TVR prin anii '70, în care tipi în costume de bîlci descind printre norişori de carton şi recită scenarii de două ori mai zaharisite decît în filmele cu Raj Kapoor. Un fel de telenovele la pătrat. Şi totuşi publicul le prizează, iar apoi dă buzna să voteze cu partidul iute de mînă care l-a recrutat pe zeul Rama. Campania se bazează în principal pe camioane transformate în care alegorice, în care actorul respectiv colindă mahalalele şi cîntă la megafon ariile din film, iar agenţii partidului împart haine ieftine, papuci chinezeşti şi funii de ceapă, un aliment de bază şi uneori destul de scump în India. Lupta contra corupţiei e la mare cinste şi se face prin metode expeditive, precum fulgere de poleială aruncate copiilor din camion de Rama. Moralitatea publică este predicată din difuzoare pe deasupra mulţimii ce se îmbulzeşte la pomană, iar partidele care eventual ies pe locul doi sau trei îşi oferă măcar scuza că au făcut ceva concret pentru oameni, realmente săraci. După alegeri cîştigătorul se instalează la putere cu toată liota de clienţi, neamuri şi tipi din aceeaşi castă, şi se pune pe prăduit banul public temeinic, cu metodă, ignorînd complet orice lege sau instituţie oficială. Nu că acestea n-ar exista: moştenirea colonială britanică în India este (încă) substanţială, dincolo de limbă, sistem de educaţie şi căi ferate incluzînd un sistem politic constituţional, legi relativ bune şi o justiţie teoretic independentă. Problema este că dacă un nou-ales ar avea ideea originală de a pune în practică regul