Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un proiect generos

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 11 aprilie 2008 ·

S-a mai scris in paginile acestui supliment de cultura despre medicul iesean Emil Stratan si despre initiativele sale generoase. Daca revin, este pentru ca nici el nu se potoleste si se incapataneaza sa-si duca mai departe ispravile altruiste.

Rareori se intampla ca oamenii de afaceri sa aiba si gust, ba chiar si pricepere in ale artei. De obicei acestia devin colectionari din snobism, pentru a-si innobila statutul social si pentru a avea acces in cercurile artistilor. Altfel spus, pentru a capata prestigiu. Ei bine, Emil Stratan este un pasionat. Presupun ca aceasta pasiune este mai curand paguboasa in ordine pecuniara. Dar asta nu pare sa-l intereseze din cale afara.

Sa trec la lucruri concrete. In cladirea Bibliotecii Centrale Universitare, deci in inima Iasilor, omul de care va vorbesc a deschis Galeriile de arta Eleusis. Un spatiu ozonat in orizontul cam ingust al culturii iesene. Evenimentele au insemnat expozitii, bine primite de specialisti, apartinand unor Constantin Baciu (pictor de exceptie, pe care chiar proprietarul galeriei l-a repus in circuit) sau Mircia Dumitrescu, Ioan Ganju... La ultimul vernisaj, pe 20 martie, am participat si eu si, drept sa spun, rau nu mi-a parut. E vorba despre expozitia intitulata Tuning, realizata in colaborare de Florin si Andrei Ciubotaru. Tata si fiu, asadar. Nu e cazul sa preiau acum informatii despre fiecare din catalogul de sala. Prefer sa ma refer putin, in calitate de neofit, fireste, la ineditul experiment.

Care e natura acestei colaborari? Nu e vorba de nici o negociere; fiecare tablou este inceput de unul dintre cei doi artisti si continuat de celalalt. E nu atat o colaborare, cat un duel intre tata si fiu, fiecare incercand sa tempereze sau, dupa caz, sa energizeze viziunea celuilalt. Cine are acces si la albumul care prezinta etapele realizarii tablourilor pricepe ca o astfel de incer

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vremea se schimbă în țară: Cod galben de vânt şi ploi în toată România

Wall-Street.ro acum 21 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis două atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantităţi însemnate de precipitaţii, valabile în primă fază până miercuri dimineaţa în nouă judeţe din Oltenia şi Ba

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 2 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Mesaj RO-Alert în Sinaia, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs

News.ro acum o ora
Autorităţile din Sinaia au transmis, marţi, unm mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în oraş. ”A fost transmis mesaj RO-Alert în oraşul Sinaia, str. Furnica, pentru avertizarea populaţiei cu privir

Cod galben de furtuni violente în vestul ţării

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_366257" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Meteorologii au emis două alerte Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru câteva zile, în mai multe zone ale României. Se anunță ploi to

Zelenski propune ca forţele armate ale ţărilor NATO vecine să intercepteze rachetele ruseşti deasupra teritoriului ucrainean. El se plânge că deciziile occidentale legate de livrarea de armament se iau prea greu şi ajutorul întârzie chiar şi un an

News.ro acum 59 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le cere partenerilor occidentali să se implice mai direct în război, ajutând la interceptarea rachetelor ruseşti deasupra teritoriului Ucrainei şi permiţând Kievului să folosească arme occidentale împotriva

Politica de susținere a producătorilor și procesatorilor locali a inceput sa dea rezultate. Suntem pe locul 2 la nivel european

Ziua News acum 31 minute
Investițiile productive din România au fost de aproape 27% din Produsul Intern Brut (PIB), o sumă record direcționată de către Guvernul condus de Marcel Ciolacu care plasează țara noastră pe locul doi la nivel european. Politicile PSD de încurajare

Gabriela Firea: "Construim Spitalul Metropolitan după câștigarea alegerilor pentru Primăria Generală"

Ziua News acum 55 minute
Starea sistemului de sănătate din România este departe de a fi perfectă, dar se îmbunătățește cu implicarea autorităților locale. Sunt destul exemple de bune practici în ultmii ani. În București, de exemplu, în perioada 2016 - 2020, au fost deschise

Raport PwC: 60% dintre companiile din Europa Centrală și de Est cred că expunerea la anumite riscuri aduce oportunități de creștere

HotNews acum 11 minute
Majoritatea (60%) companiilor din Europa Centrală și de Est (ECE) cred că anumite riscuri, precum cele asociate cu tranziția la energia verde, schimbările în preferințele consumatorilor sau tehnologia, pot deveni oportunități de creștere. În schimb,

INS: Numărul locurilor de muncă vacante a fost 35.000 în primul trimestru, în creştere cu 1.700 faţă de trimestrul anterior

News.ro acum 12 minute
Numărul locurilor de muncă vacante a fost 35.000, în prmul trimestru din acest an, în creştere cu 1.700 faţă de trimestrul anterior, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”În trimestrul I 2024, numărul locurilor de muncă vacante a

Mega-jucătorii penali de pe tușă

Ziua News acum 48 minute
Un scandal fără precedent a fost generat ieri de către procurorul șef al Curții Penale Internaționale de la Haga. Acesta a solicitat emiterea unui mandat de arestare împotriva a doi lideri israelieni și altor câtorva lideri Hamas. Furtuna s-a declan

Vremea

București
acum

21°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

14°/20°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°