De ce n-avem / n-am avut si noi un Havel? se intrebau si il intrebau, recent, preopinentii pe Gabriel Liiceanu. "Pentru ca n-avem un popor care sa-l merite." Raspunsul filosofului, trebuie sa recunosc, m-a cam lasat intr-o dunga. Moartea lui Havel a readus in prim-plan, pentru citeva zile, figura acestui om/ scriitor exemplar. Din pacate, desi scriitorul supravietuia, omul Havel intrase intr-un con de umbra, dupa retragerea din inaltele functii politice pe care le onorase cu constiinta misiei implinite, cel care scrisese Puterea celor fara de puterenemaiavind el insusi puterea sa continue. Dar, cum se spune, maurul isi facuse datoria. Reactiile, in toate tarile civilizate si-n toate mediile, releva, in primul rind, dimensiunea etica a acestui personaj care a dominat viata politica si literara a Ceho-Slovaciei in ultimele cinci decenii, cu benefice rasfringeri (si) asupra reconstructiei europene. In multe privinte - de-ar fi sa amintim doar despartirea pe cale amiabila a celor doua tari: Cehia si Slovacia - Havel a fost un model. Dar mai intii a fost un model, pentru estul comunist al Europei, de ceea ce inseamna impotrivire tenace si rezistenta la coercitia sistemului totalitar. El a dat tonul. De ce n-avem / n-am avut si noi un Havel? se intrebau si il intrebau, recent, preopinentii pe Gabriel Liiceanu. „Pentru ca n-avem un popor care sa-l merite." Raspunsul filosofului, trebuie sa recunosc, m-a cam lasat intr-o dunga. De altfel, nu-i prima data cind autorul memorabilului „Apel catre lichele" transfera vinovatia neimplicarii politice a intelighentiei indigene asupra poporului din care emana. Mai deunazi, dl. Liiceanu ne cataloga nu ca popor, ci ca o „populatie" necoagula(n)ta, imposibil de activat in vreun sens coerent. Neputinta ca aceasta „populatie" sa emane si, eventual, sa sustina vreun Havel este pusa pe seama terorii din anii '50-'60, cind i-au fost retezate,