Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acul monitorizării urgenţelor s-a dat peste cap

Publicat in Adevarul, luni 20 iulie 2009 ·

Intervenţiile pompierilor şi ale echipajelor SMURD au crescut dramatic în acest an. În primele şase luni, numărul intervenţiilor SMURD a crescut cu 582%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.  Principalul motiv al creşterii numărului de urgenţe la care au fost solicitaţi pompierii şi SMURD-ul sunt arderile necontrolate, respectiv creşterea numărului de accidente rutiere.

Pompierii spun că în topul celor mai triste evenimente se află incendiile de locuinţe şi pierderile de vieţi omeneşti în accidente.

Trei intervenţii pe zi

În primele şase luni ale acestui an, echipele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud au avut parte de astfel de evenimente, în medie, de trei ori pe zi. Dacă în aceeaşi perioadă a anului trecut au fost nevoiţi să se mobilizeze în 232 de cazuri, în primele şase luni ale acestui an, pompierii au intervenit în 605 situaţii, cu 160, 78% mai numeroase.

Dintre acestea, 198 de cazuri au fost asistate de SMURD, (32,73%), 113 au fost incedii (18,68%), 185 arderi necontrolate (30,58%) 45 alte situaţii de urgenţă, 7,44%, 20 asistenţă persoane (3,31%) şi 44 acţiuni pentru protecţia comunităţilor (7,28%). De la sfârşitul anului trecut, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă are în dotare şi o ambulanţă SMURD. 

Principala cauză o reprezintă accidentele rutiere care sunt, pe zi ce trece, tot mai multe şi tot mai grave. „Evenimente sunt în continuă creştere pentru că a crescut şi riscul de accidente rutiere, în special, pe drumul care face legătura între Bistriţa şi Cluj-Napoca”, explică Constantin Florea, comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

Evenimente grave, cauze stupide

„Cele mai grave cazuri sunt incendiile, în care oamenii îşi pierd în câteva minute agoniseala de o viaţă”, spune Florea. Aceste tragedii se întâmpl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 26 minute
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum 41 minute
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 3 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°