Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O scrisoare ciudată împotriva lui Geoană

Publicat in Jurnalul, miercuri 8 decembrie 2010 ·

Un grup de 26 de parlamentari ai PSD a dat ieri publicităţii o scrisoare deschisă adresată lui Mircea Geoană, sub titlul "Ce jocuri faceţi, domnule Mircea Geoană?". Semnatarii scrisorii, printre care Viorel Hrebenciuc, Valeriu Zgonea, Corina Creţu, Mircea Duşa şi Dan Şova, îl acuză pe Geoană că a minţit şi că are un război personal cu Ponta. "De ce doriţi distrugerea dinăuntru a PSD şi doriţi cu atâta ardoare să vă răzbunaţi pe domnul Victor Ponta? Vă reamintim că atât PSD, cât şi domnul Ponta şi-au păstrat constant sprijinul pentru dumneavoastră pentru a rămâne preşedinte la Senat. Nu aveţi nici un pic de onoare, domnule Geoană? De ce, în loc să cheltuiţi bani pentru campanii de imagine împotriva partidului, nu ajutaţi partidul să achite datoriile neplătite din campania electorală prezidenţială? Cum răs­pun­deţi celor care vă întreabă de ce nici PDL, nici Traian Băsescu nu vă schimbă din funcţia de preşedinte al Se­na­tului?", se afirmă, printre altele, în tex­tul scrisorii difuzate prin Biroul de presă al PSD. Scrisoarea celor 26 de parlamentari este o replică la de­claraţiile făcute luni de Mircea Geoa­nă, pe blogul personal, potrivit cărora Victor Ponta l-ar fi sfătuit să mintă în de­cembrie 2009, înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în legătură cu vi­zita pe care i-a făcut-o acasă lui Sorin Ovidiu Vîntu în noaptea dinaintea confruntării televizate cu Traian Băsescu. În replică, liderul partidului, Victor Ponta, a declarat pentru Me­diafax că Mir­cea Geoană nu s-a sfătuit, înainte de ul­tima confruntare televizată cu Traian Băsescu, cu nimeni din staf­ful de campanie, ci doar cu omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Victor Ponta nu se numără printre cei 26 de parlamentari care semnează scrisoarea. Unii dintre cei care apar ca semnatari ai scrisorii susţin că nu ştiau despre ce este vorba, că nu văzuseră textul înainte de a-l semna, printre aceşti

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 36 minute
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum o ora
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 2 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 3 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 2 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 6 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 12 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 2 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 6 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°