Dacă am fi lucrat la vreo prestigioasă televiziune din România, şi nu la un prestigios cotidian, cu siguranţă că acesta ar fi fost titlul pe care l-aţi fi citit pe micile ecrane: breaking news - jurnaliştii de la România liberă au fost arestaţi la Cairo. Povestea de mai jos nu e însă adaptată pentru o dramoletă tv.
Nu aş fi crezut că prima noapte la Cairo ne va prinde bând bere Luxor cu trei tineri musulmani, discutând de politică, Islam sau Israel, într-o magherniţă de apartament dintr-o mahala în faţa căreia Ferentarii bucureşteni par Dorobanţi. Despărţirea de ei, aproape de miezul nopţii, nu avea să fie însă nici pe departe finalul zilei de duminică. Urcaţi într-un taxi de Nasr, ghidul nostru cu care după o zi suntem ca nişte vechi prieteni, am luat calea hotelului. Interdicţia de circulaţie la Cairo începe la ora 19, dar cine respectă vreo regulă la Cairo?
Răspunsul corect s-a dovedit a fi Armata, care la primul checkpoint ne-a oprit taxiul. Pentru tânărul soldat care ne-a luat în primire, acest miez de noapte promitea să fie şansa lui: tocmai prinsese doi străini care susţineau că sunt ziarişti. Cu priviri suspicioase şi gesturi încete, de parcă nu voia să sperie prada, răcanul a început să ne ia la puricat ghiozdanele. Aparatul foto, unul micuţ, de buzunar, a fost declicul. Când l-a deschis şi a văzut ecranul, împărţit în 12 cadrane, pentru încadrarea mai bună a pozei, soldatul trebuie să fi spus că a pus mâna pe nişte mici James Bonzi: „Ce-i asta? Asta? Asta?", număra el cu îndârjire fiecare pătrăţel de pe ecran. „Hărţi! Crede că avem hărţi", mi s-a aprins beculeţul în minte. Am fost debarcaţi rapid din taxi şi duşi în faţa şefului, un tânăr ofiţer de la Forţele Aeriene.
„Aveţi hârtii de la autorităţile egiptene? N-am ce face cu legitimaţiile voastre de presă, astea sunt bune la voi în ţară", ne zice calm ofiţerul, în timp ce, pe capota tax
