Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 35 la sută dintre românce au avut cel puţin un avort

Publicat in Jurnalul, miercuri 18 aprilie 2012 ·

Peste 35 la sută dintre femei au avut cel puţin un avort, la categoria de vârstă 18 - 32 de ani procentul întreruperilor de sarcină fiind în scădere faţă de anii precedenţi, rezultă dintr-un sondaj realizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP).

Potrivit IPP, "femeile din eşantionul cercetării, reprezentative la nivel naţional, au în general un nivel scăzut de educaţie sexuală, respectiv în domeniul sănătăţii reproducerii şi cunosc foarte puţin despre efectele folosirii mijloacelor de contracepţie".

"În locul asumării de responsabilităţi pe baza accesării cât mai multor informaţii, ele aşteptă ca statul să facă mai mult. 46 la sută din respondentele la sondaj pretind că nu ar fi îngrijorate că ar putea rămâne însărcinate fără să îşi dorească", se arată în documentul citat.

Astfel, potrivit răspunsurilor primite, 36 la sută dintre femei au avut cel puţin un avort. Totodată, o femeie din patru cu vârste peste 33 ani a declarat că a făcut cel puţin un avort.

Specialiştii spun că numărul femeilor cu vârste cuprinse între 18 - 32 de ani care au făcut întreruperi de sarcină este în scădere faţă de cercetări similare din anii precedenţi.

Autorii studiului consideră că îngrijorător pentru responsabilitatea fiecăreia faţă de controlul stării de sănătate este şi procentul de 47 la sută al celor care spun că au făcut un control ginecologic mai rar de o dată pe an.

"Mai grav, cinci la sută spun că nu au fost niciodată la un control de specialitate, ceea ce este îngrijorător pentru starea de sănătate a femeilor, de unde şi incidenţa tot mai mare a cazurilor de cancer de col uterin", apreciază şeful Clinicii de Obstetrică şi Ginecologie de la Spitalul Elias din Bucureşti, profesor doctor Radu Vlădăreanu.

IPP consideră că nivelul scăzut de educaţie privind sănătatea reproducerii ar trebui să stea în atenţia autorităţilor executive

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 12 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 10 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 8 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 11 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 9 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°