Teribil de invazivă specie mai sîntem! Orice nouă achiziţie în casă, chiar dacă nu e menită a susţine obiecte, dar are o suprafaţă plană, se va umple imediat de nimicuri. Cărţi, chei, o eşarfă, telefonul mobil. Un scaun nou va fi testat mai devreme sau mai tîrziu drept cel mai la îndemînă umeraş. Oricîte rafturi mai pui în cămară, se vor umple.

La fel de minunat de talentaţi sîntem în a transforma un loc public într-unul privat, fie şi pentru cîteva ore. Un compartiment de tren va fi personalizat (şi uneori odorizat) în maximum două minute. Hainele, geanta, mîncarea din pachet, pantofii lepădaţi lîngă banchetă vor fi graniţele micii locuinţe pe drumul dintr-un oraş în altul. Grădina din faţa blocului va fi reflecţia în mic a nostalgiilor agricole de acasă. Leuşteanul de oraş va fi agresiv protejat. Holuri de bloc vor deveni fumoarul personalizat al gospodarilor care nu sînt lăsaţi să fumeze în casă: o scrumieră, o cană de cafea, papuci lăsaţi la uşă şi o mică icoană vesel colorată înfiptă cu o piuneză devin tinda orăşenească, o anticameră a micului apartament.

Dar cel mai frumos e la crîşmă. Dacă e şi un pic mai înghesuită, în aşa fel încît conversaţia de la mese să poată fi auzită, cu atît mai bine. Fiecare masă devine o insulă privată, o petrecere cu amicii. Gulerele se descheie, pe masă se deşartă conţinutul genţilor, un laptop mic mai trece de la unul la altul care-şi verifică obsesiv ba mail-ul, ba contul de Facebook. Iar discuţiile devin uneori uluitor de intime, excesiv de sincere, repudiate cel mai adesea a doua zi, cînd mesenii îşi vor fi recăpătat compoziţia mentală, aia bună de purtat în public, la lumina zilei.

DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă TimpSe discută foarte mult supărările de pe la serviciu. De regulă, cineva e victima care îşi varsă ofurile zilei respective iar restul comesen