Teatrul „Tomcsa Sándor“, Odorheiu Secuiesc – Pescarusul de A.P. Cehov
Cu: Fincziski Andrea, Ráduly Csaba, Dehel Gábor, Szalma Hajnalka,
Dunkler Róbert, Szász Kriszta,
László Kata, Posta Ervin, Szabó Eduárd, Szabó Jenö, Szücs Gellért
Scenografia: Lörincz Melinda
Coregrafia: Lörincz József
Regia: Sorin Militaru
Pentru Sorin Militaru, lumea lui Cehov e una foarte, foarte trista – trista pina la disperare, ducindu-si viata intr-un univers lacustru incarcat de plumbul bacovian. O pasarela de scinduri uneste – peste sirurile de spectatori – insula macinata de pustiul sufletesc din care vor sa se salveze Treplev si Zarecinaia de eterna, mundana Moscova a Arkadinei si a lui Trigorin (iar conceptual, puntea aminteste de o alta, intr-un alt Cehov, Unchiul Vanea al lui Kordonskiy).
Scena devine astfel o absoluta metafora a izolarii de real, o capcana a sufletelor care platesc tribut unui Caron implacabil: intoarcerea Ninei din lumea larga e periplul (in sensul original al cuvintului, de trecere peste ape) unui spirit parasit de viata si intors acolo de unde a plecat. Iar acolo viata continua in simulacrul ei, golita de esenta: o existenta de fantome sortite sa rataceasca in deriva in lumea lor lacustra.
Pescarusul acesta incepe bine si continua greu: dupa ce, urmindu-i unei Mase (László Kata) intr-o roba neagra, scena e cotropita de personajele tristei comedii, cautindu-se fara sa se-ntilneasca, intr-un fel de sarabanda plina de amar, locul le e lasat lui Kostea Treplev (Ráduly Csaba, la debut), tinar de o fragezime induiosatoare, si unchiului sau, Piotr Nicolaevici Sorin (Dehel Gábor), batrin cu barba alba, impunator si totusi sprijinindu-se in baston (premonitie pentru prabusirea ce va sa vina), stind de vorba: altfel spus, introducind spectatorul in subiect. Dar lui Ráduly Csaba ii vine greu sa co