Crin Antonescu a chiulit din nou. De data aceasta, organizat. Sursa: REUTERS
Preşedintele Senatului s-a asigurat că şedinţa de ieri a Senatului dedicată, comemorării Holocaustului, a fost bine pusă la punct, şi-a invitat, oficial, colegii să ia parte la lucrări, l-a desemnat pe vicepreşedintele acestui for legislativ, Petru Filip (PSD), să conducă şedinţa, iar el nu a mai venit.
Potrivit unor surse bine informate, el a fost ocupat cu organizarea vizitei reprezentanţilor ALDE la Bucureşti de săptămâna viitoare. Nici senatorii nu s-au înghesuit, majoritatea fiind deja plecaţi în teritoriu. „În sală au fost doar vreo douăzeci de aleşi, au susţinut surse parlamentare, pe locurile rămase libere fiind aduşi funcţionari”.
În schimb, a fost prezent ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Dan Şova, care, după ce a fost trimis de Victor Ponta la Muzeul Holocaustului, s-a declarat gata să stea la masă cu oricine doreşte să discute despre acest subiect. Mai mult, Dan Şova a ţinut să sublinieze că a înţeles „cât de gravă este ignoranţa, pasivitatea şi lipsa de preocupare pentru o tragedie unică în istoria umanităţii”.
CITIȚI ȘI: Crin Antonescu ȘI-A INVITAT colegii la ședința pentru comemorarea Holocaustului, iar el NU A MAI VENIT