Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD îi cere lui Băsescu să reacţioneze la declaraţia privind revizuirea graniţelor

Publicat in Adevarul, vineri 17 august 2012 ·

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan îi cere lui Traian Băsescu să ia poziţie faţă de declaraţia parlamentarului maghiar Zoltan Koszegi, membru al partidului Fidesz, care a spus că, în opt ani, ar putea fi cerută revizuirea graniţelor României.

,,Din moment ce domnul Băsescu este un susținător declarat al partidului Fidesz și un apropiat al lui Viktor Orban, se impune o reacție urgentă din partea sa. Dacă nu va avea nicio reacție în legătură cu intenția declarată a unui deputat Fidesz de revizuire a granițelor României, înseamnă că TraianBăsescu pune interesul național mai prejos decât relațiile sale cu partidul de guvernământ din Ungaria”, a menţionat Ivan într-un comunicat de presă.

Potrivit eurodeputatului PSD, românii trebuie să știe dacă președintele suspendat susține inclusiv acest demers formulat de un oficial maghiar sau dacă relațiile sale de prietenie cu FIDESZ se opresc atunci când vine vorba de intersul național.

,,Mă tem că Traian Băsescu va prefera să păstreze bunele relații cu Fidesz și că va ignora o afirmație care vizează integritatea teritorială a României. Și totodată mă tem că, dacă Traian Băsescu va călca în picioare cele 7,4 de milioane de voturi împotriva sa și va reveni în fruntea țării, nu va avea tăria de caracter să condamne astfel de declarații și intenții anti-românești”, a conchis Cătălin Ivan.

Declaraţia privind revizuirea graniţelor a fost făcută de Zoltan Koszegi la tabăra Tineretului Maghiar de la Borzont, județul Harghita, potrivit politics.hu.

„Dacă Fidesz se întăreşte şi dacă Ungaria devine mai puternică din punct de vedere economic dar şi din alte puncte de vedere, chestiunea revizuirii graniţelor ar putea fi ridicată oficial în decurs de opt ani“, a declarat parlamentarul Zoltan Koszegi.

Potrivit purătorului de cuvânt al Fidesz, Gabriella Selmeczi, Zoltan Koszegi a făcut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 30 minute
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Polonia vrea să aibă cele mai bune legături cu SUA, indiferent cine se află la putere

Mediafax acum 55 minute
Ministrul de Externe de la Varşovia, Radoslaw Sikorski, a declarat, în timpul unei vizite la Washington, că Polonia doreşte "cele mai bune relaţii posibile cu America, indiferent cine se află la putere", potrivit unui raport publicat duminică de PAP

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 9 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 48 minute
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum 37 minute
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 2 ore
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°