Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Automobilul „Mergedes” a fost inventat la Timişoara GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, joi 3 iunie 2010 ·

Patru studenţi la Facultatea de Mecanică, secţia Vehicule Rutiere, au realizat o lucrare de diplomă inedită. Tinerii se pregătesc acum să primească notă maximă la examenul de luna viitoare.

VEDEŢI O INEDITĂ GALERIE FOTO CU TRANSFORMAREA DACIEI ÎN MERGEDES

Studenţii au cumpărat o Dacia 1300 şi, în şase luni, au făcut din ea un vehicul de teren de toată frumuseţea. Tinerii au muncit cot la cot într-un garaj din complexul studenţesc din Timişoara. Pentru început, ei au achiziţionat cu 1.000 de euro o maşină. „Am cumpărat-o şi am început cu dezmembrarea, apoi am trecut la motor, cutie, punte faţă, roţi. În final am ajuns la ceea ce se vede”, a declarat Alin Sas, din Arad. „Toată lumea vine cu idei teoretice. Noi am zis să facem ceva practic. A rezultat această maşinuţă. Este o maşină mai bună pentru a aborda denivelările şi pentru off-road”, a completat Mihai Lasca, Oradea.

Au lucrat şi 14 ore pe zi

Sub supravegherea profesorului Liviu Mihon, cei patru au făcut echipa perfectă pentru realizarea vehiculului de teren. „Am mai văzut asemenea lucruri pe youtube. Am zis că dacă tot terminăm o facultate de profil, să facem ceva frumos. Este rezultatul muncii fiecăruia. Toţi au venit cu idei şi cu suflet”, a spus şi Adrian Jeflea, din Roşia Montană.

Cu "Mergedesul" la examen

Maşina de teren a fost denumită "Mergedes". Studenţii aşteaptă acum examenul de pe 2 iulie şi speră să primească nota 10. „Am lucrat la maşină când eram liberi. În semenstrul al II-lea nu am mai avut ore. Unele piese le-am primit sponsorizare, dar cred că toată investiţia ajunge la 4.000 de lei. E o maşină cu greutate mai mică, cu demaraj mai mare şi aderenţă mai bună în curbe”, a afirmat Kisgyorgy Hunor, din Sfântul Gheorghe.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 8 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 11 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 2 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 8 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 7 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

8°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°