Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERSECŢII. Potpuriu

Publicat in Observator Cultural, joi 21 mai 2009 ·

În ultimele trei săptămîni am fost mai tot timpul pe drumuri. De aceea a şi întîrziat „Intersecţia“ trecută. În zborurile de lungă durată, călătorului îi stă bine cu cartea. Înainte de a pleca din Columbia, mi-a sosit volumul dedicat lui Cioran, de la Editura L’Herne, o carte de aproape 500 de pagini. Tocmai bună pentru un zbor transatlantic. Şi acest volum – la fel ca acela al Alexandrei Lavastine, în urmă cu cîţiva ani – a stîrnit vîlvă în Franţa. „Le scandal Cioran“ se intitula recenzia din Le Point. În paralel cu această lucrare comemorativă – care conţine contribuţii foarte variate, de la cele ale unor cioranieni români bine-cunoscuţi şi pînă la nume surprinzătoare în acest context, precum acelea ale lui Edward Saïd sau Peter Sloterdijk –, a apărut şi o versiune franceză completă a Schimbării la faţă a României. Împreună cu traducerea articolelor trimise între 1933 şi 1935 de la Berlin, textele publicate dezvăluie cititorului familiar doar cu opera franceză a lui Cioran un angajament politic de dreapta, de un extremism greu de imaginat. La aterizarea la Tel Aviv, ajunsesem cu lectura tocmai la întrebarea prin care-şi exprima ezitarea un profesor de la Columbia University („Mais que faisait-il d’autre qu’y répercuter les effluves criminels qui circulaient dans la Nouvelle Allemagne en marche vers son propre destin?“), şi cu ea am rămas pe durata întregului meu sejur în Israel. Să fi fost doar atît? Nu ştiu dacă Sylvère Lotringer a citit cu atenţie şi articolele despre România („Adamismul românesc“, printre ele) trimise de Cioran la Vremea, în ianuarie şi februarie 1935; concluzia sa – „c’est le moment le plus épileptique de Cioran“ – îmi pare nu doar incompletă sau parţială, ci pur şi simplu eronată. În Israel, lucrînd la o antologie Sesto Pals (care va cuprinde, alături de cîteva poeme, şi texte filozofice şi patru „dialoguri“ extrem de interesante, scris

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 2 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vacanță de coșmar. Turiști rătăciți în Munții Retezat. Intervenție de urgență a Salvamont după ce o femeie a căzut într-o râpă

Ziare.com acum o ora
Salvamontiştii din Hunedoara intervin, sâmbătă seară, 25 mai, pentru a recupera un grup de turişti din Târgu Jiu care s-au rătăcit în Munţii Retezat, într-o zonă sălbatică, după ce au pornit pe altă cale la coborâre. O femeie de 29 de ani a suferit

Un mort şi 6 răniţi în urma unui accident în Prahova

Mediafax acum 33 minute
O persoană a murit şi şase au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc sâmbătă seara în satul Valea Scheilor, comuna Călugăreni, din judeţul Prahova. Între răniţi este şi un copil.

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 3 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 56 minute
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 4 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Vremea

București
acum

22°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°