Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru femei sunt bătute, la fiecare 24 de ore

Publicat in Adevarul, joi 25 noiembrie 2010 ·

Astăzi a început cea de-a VII-a ediţie a campaniei „16 zile de activism împotriva violenţei domestice“, sub sloganul „Violenţa în familie deformează realitatea”, campanie derulată de Fundaţia Sensiblu. „Deciziile acestor femei pot părea surprinzătoare pentru noi. Ele nu reacţionează la aceiaşi sticmuli, se privesc pe sine într-o oglindă care deformează”, a declarat Cristina Horia, director executiv al Fundaţiei Sensiblu.

Pentru prima oară, în cadrul campaniilor de luptă împotriva violenţei domestice, o clădire va purta o fundă imensă albă. Este vorba despre Cityu Business Center, din Capitală, care „va purta” o fundă de 16 metri, pe parcursul celor 16 zile. Fundaţia organizează în această seară, de la ora 19.00, la City Business Center, o seară de veghe cu andele pentru femeile care şi-au pierdut viaţa în urma agresiunilor din familie.

Cinci femei ucise în doar o lună

Fundatia Sensiblu a oferit anul acesta sprijin pentru 107 femei şi 115 copii - victime ale violenţei domestice, atât prin serviciile sale de consiliere cât şi prin adăpostul pe care îl pune la dispoziţie prin programul CasaBlu.

Astfel, Agenţia Naţionala pentru Protecţia Familiei a raportat pentru anul 2009, 12.461 de cazuri de violenţa în familie, cu o distribuţie inegală în diferite regiuni georgrafice ale ţării. Cea mai mare rată a violenţei în familie a fost înregistrată, pentru anul 2009, în zona de sud a ţării, unde au fost raportate 3.662 de cazuri. Potrivit statisticilor Inspectoratului General al Poliţiei Române , în primele zece luni ale anului 2010, 1.382 de femei au fost agresate, iar 128 au fost ucise în urma actelor de violenţă în familie. Numai în luna mai au fost ucise cinci femei.

În primele zece luni ale anului în curs au fost denunţate în Românbia, în medie, patru cazuri de violenţă domestică la fiecare 24 de ore, depăşind astfel 1.300 de persoane

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum o ora
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Lucian Goge și Alexandru Iacob sunt invitați la „EXCLUSIV RAPID” marți, 7 mai, de la ora 21.00

Gandul acum 30 minute
Rapid a pierdut și la Cluj în ziua de Paște și a acumulat doar un punct din 24 posibile în acest playoff. Dan Sucu și Victor Angelescu sunt în căutarea unui antrenor pentru sezonul viitor, iar Daniel Niculae se va despărți de echipa lui de suflet în

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum o ora
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 3 ore
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Suspiciune de malpraxis în cazul unui medic din Craiova: o femeie a murit după o explorare endoscopică

HotNews acum 46 minute
​Poliţiştii efectuează cercetări într-un caz în care există suspiciuni de malpraxis după ce o femeie de 52 de ani din municipiul Caracal din judeţul Olt ar fi intrat în stop cardio-respirator în urma unei intervenţii de explorare endoscopică, efectu

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°