Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luxemburg renunţă la confidenţialitatea băncilor, spre nemulţumirea bancherilor şi a marilor companii

Publicat in Adevarul, marți 30 aprilie 2013 ·

Luxemburg va face publice informaţii cu privire la conturile bancare ale multinaţionalelor deţinute în cadrul băncilor din ţară. Deşi aceste informaţii sunt confidenţiale în prezent, Luxemburg încearcă să se îndepărteze de imaginea de cel mai important paradis fiscal din Europa. Luc Friedman, ministrul Finanţelor din Luxemburg, a declarat că ţara intenţionează să extindă numărul de conturi bancare ce se vor supune noilor acorduri de schimb de informaţii cu Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană, fiind incluse şi corporaţiile. Acest proiect-pilot va fi coordonat sub conducerea Franţei, iar printre parteneri se numără şi Germania, Marea Britanie, Italia şi Spania. Acordul internaţional, stabilit în luna aprilie, prevede în prezent dezvăluirea informaţiilor privitoare la contribuabilii în calitate de persoane fizice. Sectorul bancar din Marele Ducat de Luxemburg adună aproape 3.000 de miliarde de euro, fiind o sumă de aproape 22 de ori mai mare decât Produsul Intern Brut al ţării. Stocul investiţiilor străine directe în Luxemburg a atins valoare de 1.744 de miliarde de euro la finalul anului 2012, potrivit datelor publicate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, organizaţie internaţională care promovează creşterea economică a ţărilor membre. Aceasta datorită operaţiunilor pe care le desfăşoară aici giganţi precum Amazon şi Microsoft, care şi-a mutat în Luxemburg toate operaţiunile legate de serviciul Skype. Din suma totală a investiţiilor, doar aproximativ 93 de miliarde de euro au intrat în economia reală, potrivit raportului OCDE. Reputaţia de paradis fiscal atribuită Luxemburgului a atras atenţie nedorită asupra ţării în luna martie, după ce miniştrii de Finanţe ai zonei euro au forţat băncile cipriote să înregistreze mari pierderi, acuzând mărimea sectorului bancar (active de opt ori cât PIB) şi numărul ridicat de deponenţi străini. De as

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 3 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

VIDEO Un urangutan rănit a fost văzut folosind o plantă pentru a-și vindeca rana

HotNews acum 49 minute
Un urangutan de Sumatra din Indonezia s-a tratat folosind o pastă făcută din plante pentru a vindeca o rană mare de pe obraz, spun oamenii de știință, relatează BBC. Este pentru prima dată când un animal din sălbăticie este înregistrat tratând o ran

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
joi

12°/14°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°