Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paradoxul crizei: Cum au ajuns Franţa, Danemarca, Marea Britanie şi Ungaria mai vulnerabile decât România

Publicat in Romania Libera, miercuri 15 februarie 2012 ·

Belgia, Marea Britanie, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franţa, Ungaria, Italia, Slovenia, Spania şi Suedia sunt ţările membre vulnerabile la atacuri pe pieţele financiare şi la şocuri globale, incluse în raportul CE.

Iniţial, raportul Comisiei, bazat pe analiza a zece indicatori (cum ar fi deficitul public, performanţele la export, preţurile locuinţelor etc.) nominaliza la categoria „cazuri urgente" doar Italia, Spania, Ungaria şi Cipru.

De la criză imobiliară, la declinul exporturilor

Versiunea finală a raportului a inclus în acelaşi coş toate cele 12 ţări, deşi de exemplu problemele legate de o criză imobiliară şi creşterea datoriei private în ţări precum Danemarca şi Suedia sunt mai puţin importante decât datoria publică mare a Italiei .

De la o posibilă criză a pieţei imobiliare în Suedia la un declin puternic al exporturilor Belgiei, Comisia a indicat ceea ce consideră a fi probleme structurale majore, ce lasă 12 ţări membre vulnerabile la atacuri pe pieţele financiare şi la şocuri globale.

„Este vorba de abordarea unor dezechilibre macroeconomice. Procedura poate părea complicată, dar acesta este de fapt un proces simplu de analiză", a spus Olli Rehn, cel mai important oficial european pe probleme economice, la publicarea raportului.

În ultimele săptămâni, instituţiile financiare internaţionale au avertizat asupra riscurilor de stagnare economică dacă nu sunt luate măsuri pentru rezolvarea problemelor apărute în zona euro. Astfel, potrivit FMI, toate ţările vor fi puternic afectate de criza statelor din zona euro, care se vor confrunta cu o recesiune în perioada următoare.

Declin al producţiei industriale

De altfel, ultimul raport Eurostat privind producţia industrială din zona euro indica pentru luna decembrie 2010 o contracţie de 1,1 faţă de noiembrie, ceea ce constituie un nou semnal că economia europeană s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum 30 minute
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum o ora
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 2 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 55 minute
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Accident rutier pe DN 1, în apropiere de Ploieşti. Sunt implicate şapte autovehicule şi opt persoane/ Traficul este blocat pe sensul de mers spre Bucureşti

News.ro acum 39 minute
Un accident rutier în care sunt implicate şapte autovehicule şi opt persoane a avut loc, luni seară, pe drumul naţional 1, în apropiere de Ploieşti. Primele date arată că două persoane sunt rănite. La ora transmiterii acestei ştiri drumul este bloca

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 2 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 2 ore
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Incendiu puternic în București, la o casă din Sectorul 2. Pompierii au trimis cinci autospeciale de stingere

Ziare.com acum 39 minute
Pompierii din București intervin luni, 20 mai, la un incendiu care se manifestă cu degajări mari de fum izbucnit la o casă aflată pe Strada Căluşei din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, au

Apple pierde teren în China: Gigantul american anunţă reduceri de până la 300 de dolari

Mediafax acum 36 minute
Apple a lansat o campanie de reduceri pe Tmall, un celebru magazin online chinez, oferind discounturi de până la 300 de dolari, scrie Reuters, citat de ZF. Gigantul american vrea să îşi păstreze poziţia dominantă în sfera telefoanelor high-end, unde

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/21°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

26°
lun.

15°/26°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°