Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şapte cupluri s-au sărutat peste 30 de ore de Ziua Îndrăgostiţilor, pentru un nou record mondial

Publicat in Antena 3, luni 14 februarie 2011 ·

Şapte cupluri de îndrăgostiţi s-au sărutat, la Pattaya, în Thailanda, timp de 33 de ore, realizând un nou record mondial pentru cel mai lung sărut, informează Washington Post.

Cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor, staţiunea turistică thailandeză Pattaya a organizat un concurs pentru cel mai lung sărut. Deşi este o staţiune unde vin mulţi turişti, cel paisprezece cupluri care au participat la concurs au fost formate, în majoritate din localnici.

Concursul a început la ora şase dimineaţa, duminică, iar luni după-amiază, jumătate din cuplurile din concurs se sărutau în continuare, gândindu-se la premiul care îi aştepta: un inel cu diamant care valorează aproximativ 1.600 de dolari şi un cec în valoare de 100.000 de dolari.

Regulile concursului au fost simple, buzele îndrăgostiţilor nu trebuie să se despartă niciun moment. Aceştia pot să bea apă, suc sau cafea, dar fără să se opreassă din sărutat. Participanţii nu au avut voie să se aşeze sau să doarmă.

Guiness evaluează desfăşurarea concursului pentru a stabili dacă acesta va fi omologat drept noul record mondial. Actualmente, recordul mondial este un sărut de 32 de ore şi este deţinut de Nikola Matovic şi Kristina Reinhart, înregistrat în Germania, în 2009.

Şapte cupluri de îndrăgostiţi s-au sărutat, la Pattaya, în Thailanda, timp de 33 de ore, realizând un nou record mondial pentru cel mai lung sărut, informează Washington Post.

Cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor, staţiunea turistică thailandeză Pattaya a organizat un concurs pentru cel mai lung sărut. Deşi este o staţiune unde vin mulţi turişti, cel paisprezece cupluri care au participat la concurs au fost formate, în majoritate din localnici.

Concursul a început la ora şase dimineaţa, duminică, iar luni după-amiază, jumătate din cuplurile din concurs se sărutau în continuare, gân

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 48 minute
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum 40 minute
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

Miron Cozma, audiat în dosarul „Mineriada”: ”Toți îl susțineți pe Iliescu. Voi i-ați omorât pe ăștia în București”

Ziare.com acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa, 20 mai, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. „Care Mine

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 3 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Vreme instabilă şi temperaturi mai scăzute în toată ţara. Cum va fi vremea în Banat în următoarele săptămâni

Press Alert acum 57 minute
Foto: arhivă Meteorologii anunță că ultima decadă a lunii mai și primele zile din iunie vor aduce vreme instabilă și temperaturi fluctuante în majoritatea regiunilor țării. Meteorologii au emis, luni, prognoza pentru perioada 20 mai – 2 iunie. BANAT

E oficial: Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Județele vizate

Ziare.com acum 38 minute
Oficialii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) menționează că Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Astfel, dispozitivele montate de forțele armate ruse ar pune în pericol securitatea și funcționarea optimă a port

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc lansează programul "Litoralul pentru toţi", între 31 mai – 20 iunie, cu tarife de la 35 de lei pe noapte

News.ro acum 22 minute
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunţă lansarea programului social “Litoralul pentru toţi”, care se va desfăşura între 31 mai şi 20 iunie. Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de pe litoralul român

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum o ora
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum 3 ore
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum 2 ore
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°