Preşedintele SUA şi un oficial NATO au criticat agenţiile de securitate americane şi prestaţia lor comună în lupta antiteroristă. Sursa: EPA
Comunitatea americană de informaţii, centralizată după atentatele din septembrie 2001 pentru a eficientiza lupta împotriva terorismului, a eşuat în misiunea sa prin incapacitatea de a preveni tentativa de atentat din 25 decembrie, a acuzat liderul de la Casa Albă, Barack Obama.
„Acesta nu a fost un eşec al activităţii de strângere de informaţii, ci a fost unul de a integra şi înţelege informaţiile pe care le aveam deja”, a spus preşedintele într-o declaraţie de presă, dată publicităţii după întâlnirea avută, marţi seară, cu şefii agenţiilor de securitate.
„Aşa ceva nu este acceptabil, nu voi tolera astfel de fapte”, a adăugat el.
„Comunitatea noastră de informaţii nu a reuşit să pună lucrurile cap la cap. A fost un rateu care s-ar fi putut dovedi dezastruos”, a mai precizat Obama, potrivit unor surse care au participat la întrunire, citate de cotidianul „The Washington Post”.
Principala atribuţie a directorului comunităţii de informaţii - post creat în 2004, în urma recomandărilor din raportul redactat de ceea ce a rămas cunoscut drept „Comisia 9/11” din Congresul american, şi ocupat acum de Dennis Blair - este coordonarea activităţii celor 16 agenţii americane din domeniul securităţii pentru o mai bună eficienţă.
Comisia concluzionase că agenţiile acţionaseră separat şi tocmai lipsa acestui liant instituţional a dus la tragedia de pe 11 septembrie 2001.
Primul director, John Negroponte, a fost instalat în februarie 2005. Trei ani mai târziu, printr-un ordin al preşedintelui George W. Bush, competenţele directorului erau considerabil sporite.
Informaţii fără utilitate
Criticile lansate la adresa serviciilor secr