Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valoarea fondului de asigurări de sănătate va creşte cu 20%: se majorează contribuţia cu 14%

Publicat in Adevarul, miercuri 12 mai 2010 ·

Contribuţia la Fondul de asigurări de sănătate ar putea fi majorată de la 10,7 la 14%, care ar creşte cu 20% valoarea fondului, în acest sens Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii pregătind un proiect de act normativ, a declarat, miercuri, directorul CNAS, Adina Geană.

Directorul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a spus că lucrează, împreună cu Ministerul Sănătăţii, la un proiect pentru completarea Legii 95 din 2006, în care unul dintre puncte vizează modificarea contribuţiei la sănătate de la 10,7%, împreună angajat şi angajator, la 14%, cât a fost iniţial, după cum anunţă Mediafax.

Mai citiţi şi:

Aberant / Tomograful în curte, bolnavii pe drumuri

VIDEO / Preşedintele CAS Dolj, lăutar de meserie

"Dacă s-ar accepta această creştere a contribuţiei, atunci valoarea Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) ar creşte cu 20%", a declarat Adina Geană, la seminarul "Până unde trebuie să investească statul în Sănătate şi de unde ar trebui să intervină investitorii privaţi?", organizat de Ziarul Financiar.

Adina Geană a mai spus că din cei 21 de milioane de locuitori, 11,6 milioane sunt scutiţi de la plata contribuţiei la FNUASS şi doar 4.100 plătesc. Dintre cei exceptaţi, mulţi sunt copii, categorie care consumă foarte multe servicii medicale.

"Banii în 2010 vor fi repartizaţi către toate sectoarele în limita fondurilor existente. Am preconizat o colectă de 1,4 miliarde de lei pe lună. În primele trei luni, ianuarie-martie, am colectat lunar câte 1,1 miliarde de lei, iar în aprilie 0,9 miliarde de lei. Avem practic voie să utilizăm bani, dar nu îi avem. Necesarul ar fi de 1,7 miliarde de lei pe lună", a explicat Adina Geană la semniarul organizat de Ziarul Financiar.

Ea a precizat că la FNUASS se colectează în prezent 60% din necesar. "Poate par

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 59 minute
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, avertizează premierul israelian. "Nimeni nu-i va apăra"

Ziare.com acum 14 minute
În timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a estimat joi, 2 mai, că evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, inform

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 35 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 2 ore
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°