Intreband care e rostul exoticului obiect, maestrul ii spune ca, de cand a cumparat papornita de la Marienbad, nu mai poate calatori fara ea, fiind tare incapatoare cand e plina si ocupand prea putin loc cand e goala. Profitand de orele libere ale unei calatorii, am recitit (in cautarea unui detaliu) o carte citita de mult, Convorbiri cu Goethe, de J. P. Eckermann. Stiti, desigur, cine era Eckermann: un scriitor german care, pe la 31 de ani, intra in corespondenta cu Goethe, apoi se stabileste la Weimar, unde traia marele scriitor, devenindu-i om de incredere (a fost coeditor la cele 40 de volume ale operei goetheene, de pilda). Din conversatiile sale aproape zilnice cu autorul lui Faust (conversatii pe care Eckermann si le nota mai mult sau mai putin fidel) a rezultat cartea de care vorbesc. N-am de gand sa-i fac aici o recenzie, nici sa trec in revista idei sclipitoare risipite de marele poet in discutiile sale cu micul poet ori evenimente importante petrecute in ultimii 9 ani din viata lui Goethe, prinsi in opul lui Eckermann. Ci ma voi opri la un singur episod, mai curand anecdotic, dar care mie mi-a spus mult mai mult despre Goethe decat altele. Iata-l: Intr-o dimineata senina de septembrie 1827, cei doi au plecat in plimbare cu trasura la Berka, o localitate balneara de la sud-vest de Weimar. Pe drum, Goethe incepe sa se planga de poeziile primite de la un conational, care aveau un ton de parca autorul insusi si lumea toata ar fi fost bolnavi. „Iata cum se abuzeaza de poezie, care, la drept vorbind, ne-a fost data ca sa netezeasca vrajbile marunte ce se ivesc in viata noastra si sa-i impace pe oameni cu lumea si cu rosturile ei", se indigneaza titanul, pledand pentru o „poezie adevarata", care in opinia sa e... tirteica (de la numele poetului grec Tyrtaios, autor al unor cantece eroice)! In timpul acestei pledoarii, Eckermann observa la picioarele lor o paporni