Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capsula  timpului pentru fructele tradiţionale româneşti. Cum vor să salveze cercetătorii merii şi perii pe cale de dispariţie

Publicat in Adevarul, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Iniţiativa aparţine cercetătorilor Centrului de Cercetări Biologice din Jibou, care vor să se asigure, astfel, că pomii fructiferi tradiţionali vor supravieţui în timp. Ei au început deja să lucreze la crearea unei „bănci de gene” vie, pe un teren al Grădinii Botanice din oraş.

Biologul Cosmin Sicora, directorul Centrului de Cercetări Biologice Jibou, spune că nevoia unei astfel de „bănci de gene” porneşte de la faptul că, în goana după soiuri cu productivitate tot mai mare, soiurile locale, tradiţionale, de pomi fructiferi nu mai sunt cultivate, astfel că există pericolul real ca acestea să dispară odată cu uscarea pomilor în vegetaţie acum. Şi vorbim despre soiuri care, dincolo de faptul că dau fructe cu un gust deosebit, unic de cele mai multe ori, prezintă şi o altă mare calitate: sunt foarte rezistente la boli şi dăunători. Aceste soiuri au caractere genetice foarte valoroase şi se vor pierde, pentru că toată lumea cultivă acum soiuri comerciale, care sunt mult mai productive, dar care, însă, nu rezistă la boli. „Un astfel de soi poate produce bine patru sau cinci ani, după care dispar. Nu rezistă la boli dacă nu îl stropeşti de 14 ori pe an, nu va da producţie şi se va distruge. Iar acest lucru reprezintă un mare risc, pentru că în maximum 50 de ani, vom avea un fel de monocultură, cu soiuri exclusiv comerciale, iar în cazul unui atac al unei boli, peste 90 la sută din pomi ar putea dispărea”, explică Sicora riscurile rămânerii fără pomii pe care îi mai vedem, azi, prin curţile şi grădinile oamenilor de la ţară.

Merii şi perii, primii pomi salvaţi în "Arca lui Noe" de la Jibou

Cosmin Sicora spune că proiectul de la Jibou vizează în special speciile de măr şi păr existente, în mod tradiţional, în Sălaj. „Sunt acele soiuri pe care mulţi nici nu mai ştiu cum se numesc: batul, mere dulci, mere de vară, mere de iarnă, mere creţe şi aşa mai d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IPS Teodosie, trimis în judecată de DNA

HotNews acum 31 minute
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA Constanța, pentru trafic de influență. Dosarul a fost deschis în urma investigației Recorder, care a publicat imagini filmate cu camera ascunsă de către un preot ce pretinde că

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

PNL insistă pe decizia din Coaliție: alegerile prezidențiale să se desfășoare pe 15 și 29 septembrie / Nicolae Ciucă promovat intens pe afișele electorale ale PNL

HotNews acum 37 minute
Liberalii vor ca alegerile prezidențiale să se desfășoare în luna septembrie, așa cum s-a decis în Coaliție la începutul anului. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că partidul susţine menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţ

Prosport.ro, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai. Platforma a înregistrat 617.832 de cititori unici, conform datelor SATI

News.ro acum 19 minute
Site-ul de ştiri sportive www.prosport.ro, aparţinând grupului de presă Gândul Media Network, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de cititori în domeniul sport, în data de 7 mai 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studi

Student la Medicină, mort la un mare spital din Iași. A căzut de la etajul al treilea

Adevarul acum o ora
Un student la Medicină din Iași, în vârstă de 20 de ani, a căzut de la etajul al treilea al Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, unde era internat. Tânărul suferise o intervenție chirurgicală.

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

O nouă parcare auto la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Investiție de aproape 15 milioane de lei

Ziare.com acum 31 minute
CNAB anunţă, miercuri, 8 mai, că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la o nouă parcare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, pe o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data încep

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 4 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

22°
mie.

13°/22°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°