Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrala de la Tarniţa, o „himeră“ pe cale de a se realiza

Publicat in Adevarul, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Proiectul centralei de acumulare prin pompaj de la Tarniţa este vechi încă de pe vremea când Nicolae Ceauşescu plănuia construcţia de reactoare nucleare la Cernavodă.

Şi asta pentru că ajută la echilibrarea sectorului energetic naţional, stocând energia produsă de reactoare noaptea prin „urcarea“ apei în baraj şi producând energie ziua prin uzinarea acesteia, când consumul de electricitate e mai mare.

Dacă statul a reuşit să realizeze două reactoare nucleare, lucrurile nu sunt aşa de avansate la centrala de la Tarniţa. Primele analize în acest sens au fost făcute in perioada 1975-1985, când Institutul de studii şi Proiectări Hidroenergetice (ISPH) s-a implicat în elaborarea studiilor de amplasament şi a studiilor de schemă pentru realizarea unei centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj în Romania. În urma cercetărilor, 17 locaţii au fost retinute.

În perioada 1985-1988, opţiunile s-au concretizat, din considerente tehnico-economice, pe zona Someşului Cald, unde lacul de acumulare de la Tarniţa putea îndeplini rolul de rezervor inferior. Locaţia a fost atunci considerată drept cea mai bună din punct de vedere geologic ăi hidrologic.

Urmează perioada 1988-1994, când au fost solicitate şi analizate cererile de ofertă pentru echipamentul energetic principal. Au fost prezentări de tehnologii din partea Ansaldo (Italia), Alstom (Franţa), Toshiba (Japonia) şi Hitachişi Mitsubishi, ambele din Japonia.

Studii peste studii

Studiul de fezabilitate a fost şi el realizat în 1994, tot de către ISPH, în vreme ce în anul 2000 un alt studiu a fost realizat de către institutul nipon Electric Power Development Co (EDPC). Pentru ca în anul 2007, un al treilea studiu să fie realizat de către consultantul IPA/ Verbund/ Poyry, în cadrul unui program finanţat de Banca Mondială. Trebuie menţionat că, între timp, RENEL-ul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 33 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Animale noi la Grădina Zoologică din Sibiu. Sute de vizitatori au intrat să le vadă FOTO

Ziare.com acum 33 minute
Datorită temperaturii ridicate, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, 6 mai, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu. Oficialii Primăriei Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de l

Constanţa: Un bărbat şi o femeie, arestaţi pentru 30 de zile, fiindcă aveau droguri de mare risc asupra lor la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

News.ro acum 41 minute
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa, au documentat, duminică activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârş

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum 2 ore
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°