Activitatea de represiune impotriva francmasoneriei a organelor Sigurantei si, ulterior, ale Securitatii, nu a fost declansata imediat dupa preluarea puterii de regimul comunist.
Justificarea oficiala, data ulterior de Securitate, a acestei aparente indiferente fata de actiunile francmasoneriei este legata de revenirea, dupa 1944, in functia de Inspector General la Siguranta a lui Romulus Voinescu, el insusi francmason, care nu putea lua masuri impotriva fratilor sai si care, in momentul indepartarii sale din functie, ar fi sustras din arhiva Sigurantei toate dosarele si documentele privitoare la problema francmasoneriei.
Citeşte articolul complet pe historia.ro
Mai citiţi:
Răscoala lui Horea, un experiment francmasonic?
Materialul documentar sustras de acesta a fost redescoperit de organele Securitatii abia in 1951-1952, cand incepusera deja arestarile masive in randul masonilor. Consecinta acestei situatii a fost ca nu s-au luat niciun fel de masuri impotriva francmasoneriei mai multi ani dupa 1945, situatia ramanand neschimbata chiar si dupa arestarea membrilor organizatiei contrarevolutionare Miscarea Nationala de Rezistenta, cand s-a descoperit implicarea unor vechi masoni in sustinerea acesteia.
Arestarea conducerii francmasoneriei romane
Situatia nu a cunoscut o schimbare semnificativa, din acest punct de vedere, nici dupa infiintarea, in 1948, a Securitatii Poporului. Aceasta s-ar fi datorat faptului ca organele Securitatii au preluat aceasta problema fara a dispune de niciun informator - sau, cel putin, aceasta era justificarea oficiala in 1956. La aceste lipsuri mostenite de la structurile fostei Sigurante, se adauga atitudinea noilor cadre ale institutiei, care ar fi abordat problema cu superficialitate, lasandu-se influentati de conceptia gresita, mostenita de la Siguranta, potrivit careia masonii - oameni in vars