Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trădare! România se deschide către Asia

Publicat in Adevarul, vineri 28 iunie 2013 ·

România iese din solipsismul portocaliu care vedea doar până la Bruxelles şi se uită spre Asia. Turneul premierului Victor Ponta, însoţit de deschideri economice nebănuite, prin cel mai dinamic continent al lumii, este un semnal al repunerii României pe harta lumii. Nu era acest lucru o trădare de ţară şi o distrugere a democraţiei în viziunea tribală a ideologilor portocalii? Ani de zile am stat închişi la noi acasă şi am ignorat Asia pe motiv că aşa trebuie. Orice în afară de Bruxelles era ciumat şi ”politically incorrect”. Şi în timp ce alte ţări europene făceau pelerinaj în China şi în alte ţări îndepărtate, România se punea singură la colţ ca să dea bine, ca să arate ce europeană e. Numai pomenirea cuvintelor China, Rusia sau Asia în perioada pedelistă era suficientă pentru a fi acuzat de trădare de ţară şi de încălcare a democraţiei. Pare neverosimil, dar exact aşa a fost tratată diplomaţia românească în perioada PDL. În exact momentul în care PSD şi-a asumat deschiderea României spre pieţele internaţionale, altele decât cele europene, a fost acuzată de toate relele de pe lume de către ideologii portocalii. Acum isteria că PSD scoate România din UE şi o mută în Asia s-a mai potolit. Până şi un adversar înverşunat ai PSD-ului, precum Vasile Blaga, s-a dus să facă frumos în China realizând că există viaţă şi dincolo de Dâmboviţa. Dacă PSD ar fi făcut acest lucru când era în opoziţie, ar fi fost acuzat imediat că vinde ţara chinezilor, că este anti-european şi că acţionează ca duşman de clasă al capitalismului. Nu e de mirare această împărţire în bune şi rele a ţărilor lumii, în divizarea de tipul ai noştri şi ai lor. Mulţi dintre ideologii portocalii (acum nu ştiu ce culoare mai au) au supt învăţătura din manualele comuniste, aşa încât a fost uşor pentru ei să mute accentul de pe duşmanul de clasă capitalist pe duşmanul de clasă rus, asiatic, chinez sau non-euro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 20 minute
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum 35 minute
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 3 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°