Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a făcut o serie de precizări privind obligaţia fermierilor de a depune anumite garanţii în vederea obţinerii de credite pentru finanţarea capitalului de lucru. Creditele au rolul de a facilita desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare pentru sectorul zootehnic.
Creditul reprezintă un instrument financiar la îndemâna fermierilor, menit să îi ajute pe aceştia până la primirea la termen, potrivit legislaţiei în vigoare, a primei pe exploataţie şi respectiv a primei pe cap de animal. Opţiunea de a solicita creditul aparţine integral fermierului.
Creditorul (banca) are dreptul de a impune, pe lângă o serie de adeverinţe / acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare, stabilite de către Creditor şi aprobate de către Banca Naţională a României. Aici sunt incluse şi garanţii pe care Creditorul le poate solicita din partea Beneficiarului (fermierului).
APIA recomandă potenţialilor beneficiari/fermieri interesaţi să îşi aleagă Creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare bancă (creditoare), pentru a beneficia de condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a făcut o serie de precizări privind obligaţia fermierilor de a depune anumite garanţii în vederea obţinerii de credite pentru finanţarea capitalului de lucru. Creditele au rolul de a facilita desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare pentru sectorul zootehnic.
Creditul reprezintă un instrument financiar la îndemâna fermierilor, menit să îi ajute pe aceştia până la primirea la termen, potrivit legislaţiei în vigoare, a primei pe exploataţie şi respectiv a primei pe c