Summitul de săptămâna trecută al liderilor din zona euro a fost important pentru faptul că ce s-a decis acolo va schimba viitorul Europei. Uniunea bancară este un instrument atât de puternic, încât ar putea uni nucleul UE, dar separându-l în acelaşi timp de restul. Este mai util să te gândeşti la uniunea bancară ca la un proiect politic pe termen lung decât ca la un instrument de soluţionare a crizei. În funcţie de viziune, ar putea fi monumental sau irelevant, este de părere editorialistul pe probleme economice europene, Wolfgang Münchau, de la cotidianul Financial Times.

Decizia luată la summit a fost de a conveni un calendar ferm pentru instituirea şi stabilirea bazelor juridice ale unui mecanism de supervizare unic - un nou reglementator bancar al zonei euro în cadrul Băncii Centrale Europene (BCE). Acesta va fi primul dintre mai mulţi paşi spre o uniune bancară deplină - un proces care va dura mai mulţi ani pentru a se finaliza. Mecanismul unic de supraveghere -Single Supervisory Mechanism (SSM) - va cuprinde în cele din urmă toate cele 6.000 de bănci din zona euro. Este posibil să nu le supervizeze direct pe fiecare, dar poate prelua controlul atunci când doreşte. Stabilirea SSM va fi urmată de o politică comună de recapitalizare a băncilor şi un fond, un mecanism de rezoluţie unic şi, în cele din urmă, o schemă unică de asigurare a depozitelor. Funcţiile economice de rezoluţie, recapitalizare şi asigurarea depozitelor pot fi combinate în diferite moduri şi diferite instituţii. Forma finală este încă incertă. Dar este pe cale să aibă loc. Cancelarul german Angela Merkel a avut dreptate atunci când a declarat că nu va fi posibil să se introducă SSM şi să funcţioneze până în ianuarie 2013. O uniune bancară completă este extrem de complexă şi necesită timp. Aspecte importante ale proiectului vor necesita o schimbare în tratatele europene. Marea Britani