Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Spitalul Judeţean, în pană de medicamente

Publicat in Adevarul, marți 15 februarie 2011 ·

Conducerea unităţii susţine că s-a ajuns în această situaţie pentru că furnizorul care a câştigat licitaţia este în faliment. Chirurgii spun că le este teamă să mai intre în sălile de operaţie, iar pacienţii sunt nemulţumiţi că trebuie să-şi cumpere singuri medicamentele.

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui a rămas de câteva zile fără medicamente. Pacienţii sunt nevoiţi să vină din nou cu sacoşa de pastile de acasă dacă doresc să fie trataţi.

Şefii spitalului susţin că situaţia a fost cauzată de o licitaţie nefericită. „Firma care a câştigat licitaţia pentru furnizarea de medicamente şi materiale sanitare pentru anul 2011 a dat faliment“, a explicat Ana Rinder, preşedintele Consiliului de Administraţie al SJU Vaslui.

„Ne e frică să intrăm în sala de operaţie“

Mai tranşant s-a arătat Mircea Zavate, şeful Secţiei de Chirurgie de la SJU şi preşedintele Colegiului Medicilor Vaslui. El a precizat că mulţi medici se tem acum să-şi mai practice meseria pentru că mereu trebuie să improvizeze din cauza lipsei medicamentelor şi a materialelor sanitare.

„Există un sistem de achiziţie prin licitaţii imbecil, în care trebuie respectate strict nişte termene. Acum, spitalul trebuie să reia licitaţia, iar nouă, doctorilor, a început să ne fie frică să intrăm în sălile de operaţie. Nu ştim cu ce ne putem confrunta sau dacă avem cu ce să facem faţă unor intervenţii“, a declarat Mircea Zavate.

SJU este cea mai mare unitate sanitară din judeţ, iar pentru o bună aprovizionare a farmaciei este nevoie lunar de peste 500.000 de lei. Pacienţii sunt revoltaţi şi afirmă că s-au săturat să vină tot timpul cu medicamente de acasă. „De câţiva ani mai mereu trebuie să ai bani pentru medicamente. Am avut noroc că mi-au adus rudele antibioticele de care aveam nevoie, că altfel nu ştiu dacă mă puteam trata aici“, recunoaşte Mar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 29 minute
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum 44 minute
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 3 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°