PDL si PSD pot gasi solutiile comune pentru realizarea "Parteneriatului pentru Romania", proiectul care ar putea constitui baza politica a unei majoritati guvernamentale, au declarat miercuri seara liderii celor doua partide, Emil Boc si Mircea Geoana, la finalul unei noi runde de negocieri.
"Nu este usor, am plecat de pe pozitii diametral opuse, dar putem gasi lucruri si valori comune pe un program punctual care sa dea Romaniei un guvern stabil si eficient", a afirmat presedintele PD-L, Emil Boc.
"Suntem in graficul de finalizare a programului de guvernare si de incheiere a documentului politic de parteneriat care va reprezenta baza politica a formulei guvernamentale PSD - PD-L, a spus si seful social-democratilor, Mircea Geoana.
Deocamdata, cele doua partide nu au reusit sa se inteleaga asupra rolului pe care il va juca UDMR in aceasta constructie. Mircea Geoana a exclus din nou prezenta minoritarilor maghiari intr-un guvern PDL - Alianta PSD-PC: "Nu am dorit sa blocam avansul pe proiectul de guvernare, dar lucrurile sunt clare din punctul de vedere al PSD. Lucrurile neesentiale trebuie trecute undeva, in plan secund".
El a fost insa contrazis, la cateva minute, de liderul PDL. "Partenerii nostri de la UDMR au fost primii care si-au aratat disponibilitatea de a fi alaturi de noi. Este elegant si firesc sa nu blochezi aceasta discutie si sa intorci spatele imediat ce crezi ca ai gasit un alt partener."
Emil Boc a reafirmat ca PD-L ar fi preferat o formula de guvernare alaturi de PNL, "una naturala, de dreapta, asa cum arata vointa romanilor".
"Am fost refuzati de PNL si atunci, corect, (...) avem obligatia sa construim o majoritate parlamentara pentru a da Romaniei un Guvern stabil", a continuat el, adaugand ca "exista posibilitatea incheierii parteneriatului pentru Romania (cu PSD, n.r.), o formula