Sătui de violenţe, de la precedentul scrutin cu năbădăi, basarabenii au optat, de data asta, pentru calm şi civilizaţie. Au mers la vot cu dorinţa (fiecare dintre părţi) de a întrerupe perioada de instabilitate şi de a o apuca, pentru următorii patru ani, pe una dintre cele două căi pe care le au la dispoziţie: spre Europa sau spre Rusia.

Deşi previzibilă, victoria „comuniştilor” lui Voronin nu va înclina balanţa generală, pentru că cele trei partide „pro-europene”, cum li se zice, ar putea lua conducerea dacă vor reuşi să depăşească orgoliile personale. Sau tentaţiile pe care le-ar putea oferi partida voroniană. Cât despre „comunismul” acestora, îmi permit să am rezerve: despre ce fel de comunism se mai poate vorbi la un partid înţesat de oligarhi şi de profitori ai capitalismului sălbatic? Despre ce comunism se mai poate vorbi în Rusia lui Putin, unde averea poporului a fost deja împărţită între reprezentanţii mai vioi ai acestuia şi unde clasa muncitoare nu mai are nici măcar orgoliul de „forţă conducătoare”, chiar dacă nebeneficiară?

Comuniştii lui Voronin sunt oligarhii noii orânduiri, cei care având în mâini instrumentele puterii fost comuniste, şi-au făcut parte din ceea ce societatea scosese la mezat. Olegarhi sunt şi în celelalte partide, dar cei din primul sunt mai bine organizaţi şi au interese mai mari. Pro-occidentalii sunt adversarii „comuniştilor”, sosiţi mai târziu la masa tocmelilor şi obligaţi să recurgă la alte pârghii pentru a accede la putere şi la beneficiile ei. „Comunismul” voronienilor vine şi de la reprezentativul eşalon de populaţie rusofonă, care preferă o putere legată de Mosocova, uneia care nu se ştie încă exact ce legătură are. Pentru că pro-occidentalismul aripii liberale este, deocamdată, unul de formă, Moldova neavând încă şansa de a accede în structurile europene prea curând, cu tot sprijinul României, care mai degrabă