Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Axa 28"» Strania coincidenţă între carierele întîilor marcatori la Mondial

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 5 septembrie 2011 ·

Dacă pentru artiştii decedaţi la vîrsta de douăzeci şi şapte de ani s-a inventat termenul de „Club 27”, marcatorii primului gol la Campionatul Mondial pentru ţările din estul Europei au şi ei în comun cifra de 28.

De ce? După retragerea ucraineanului Andrei Rusol la vîrsta de 28 de ani, se poate observa o coincidenţă bizară între carierele lui Salenko, Rusol, Adalbert Deşu şi Georgi Asparuhov, respectiv primii marcatori ai Rusiei, Ucrainei, României şi Bulgariei la CM.

Victima pneumoniei

Cronologic vorbind, blestemul „Axei 28” începe cu Adalbert Deşu. În 1930, tînărul jucător de la UDR Reşiţa înscria, în chiar primul minut al partidei România – Peru, întîiul gol românesc la competiţia supremă.

Şapte ani mai tîrziu, la vîrsta de 28 de ani, se stingea la Timişoara, din cauza unei pneumonii. Nu avusese şansa lui Alfred Eisenbeisser (Fredi Fieraru), un alt component al lotului României la acel turneu final, care scăpase incredibil de această boală, necruţătoare pe atunci.

Fieraru s-a îmbolnăvit chiar pe parcursul drumului de întoarcere din Uruguay şi a fost declarat decedat de colegi la întoarcerea în ţară, după ce fusese lăsat pe moarte într-un sanatoriu din Genova. A ajuns acasă chiar în momentul în care i se pregătea pomana!

A vrut să moară la Levski

Bulgaria a debutat la o ediţie a Campionatului Mondial în 1962, în Chile. Deşi a reuşit un singur egal, cu Anglia, şi a pierdut cu 1-6 meciul cu Ungaria, naţionala vecinilor de la sud de Dunăre a marcat un gol, prin Georgi Asparuhov.

Acesta a devenit un idol la Levski nu numai prin golurile marcate, ci şi prin refuzarea italienilor de la AC Milan: “Există, undeva, o ţară, numită Bulgaria. Acolo, există o echipă, Levski, nu ştiu dacă aţi auzit de ea. Dar eu acolo m-am născut şi acolo voi muri!”. Pe 30 iunie 1971, la aproape două luni du

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum 47 minute
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 2 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum o ora
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum o ora
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 3 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 2 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

20°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°