Majearu, unul dintre cei mai iubiţi jucători din marea echipă a Stelei, trăieşte de pe o zi pe alta într-o comună de lîngă Bucureşti
Acum un an şi jumătate, a fost evacuat din casa în care locuia în Bucureşti. Acum face naveta zilnic şi munceşte pe cîmp în singura lui zi liberă din săptămînă
Aparatele Canon, cu film, sclipeau pe margine. Majearu ţopăia pe lîngă trofeu, uitase de ratarea penalty-ului: "M-a afectat un pic, dar am uitat repede momentul. Ce era să fac? Să stau să mă gîndesc întruna? Au ratat, ei, Maradona, Baggio!". După 24 de ani, îl recunoşti într-un bărbat în blugi albastru deschis, cu pulover şi cu şapcă pe cap. Mai ales mustaţa, neschimbată, face legătura în timp între "Miţi", fotbalistul cîştigător al Cupei Campionilor, şi Majearu, antrenorul de copii de la Şcoala "Marius Lăcătuş". Îşi aşază o pungă, găsită pe jos, pe schelele din tribuna stadionului IMGB, acolo unde priveşte un meci între două grupe de copii.
"Am ajuns o mumie"
Aparatura foto e alta decît la Sevilla, în '86, şi fostul mijlocaş tresare cînd vede obiectivul aparatului: "Bă, voi sînteţi nebuni? Aţi venit cu măgăoaia asta pentru o mumie?! De ce mă mai băgaţi în seamă? Că nu mai am nici o funcţie, nu mai fac nimic interesant...". "Bine, dar totuşi ce mai faceţi?". "Sînt sărac, asta fac!", vine răspunsul şocant al unui om care pare la capătul puterilor, dar care găseşte resurse, pe parcursul discuţiei, să-şi ironizeze situaţia materială dezastruoasă.
A fost evacuat acum un an şi jumătate dintr-o casă naţionalizată, pe care acum 10 ani credea că a cumpărat-o de la stat. Locuia acolo din 1988, cînd clubul i-a intermediat mutarea. Majearu deja vorbeşte liniştit despre acest episod: "Mi-am mai revenit, dar pe atunci plîngeam aproape în fiecare zi. Mi-am plîns suferinţa. De nervi, de disperare că nu ştiam unde să mă duc cu so