Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Film românesc „bonus“ la Cinemateca TIFF

Publicat in Adevarul, joi 11 noiembrie 2010 ·

În cadrul „Cinemateca TIFF“ din această seară, cinefilii clujeni vor avea parte de o surpriză din partea organizatorilor. Filmul românesc „Caravana Cinematografică“ va deschide Cinemateca din această seară.

Ca urmare a succesului de care se bucură Cinemateca TIFF în rândul clujenilor, organizatorii au luat decizia ca începând de astăzi, aceasta să fie deschisă cu un film românesc proiectat înaintea celui străin stabilit în program.

Astfel, astăzi începând cu ora 18.00, la cinematograful „Arta“ va fi proiectat filmul „Caravana Cinematografică“, produs în 2009, în regia lui Titus Muntean.

„România anilor ‘60. Un camion vechi transformat în <> îşi face apariţia într-un sat izolat de munte din Transilvania, pentru a rula filme propagandistice ruseşti. Este prima sarcină de partid pentru tânărul Tavi, iar el face tot ce-i stă în putinţă să o îndeplinească cu succes“.

Filmul va fi urmat de „Şmecherii/Tricks“, filmul polonez prezentat la TIFF 2008.

„Stefek are şase ani şi porneşte un război împotriva sorţii. El este convins că poate pune în mişcare un lanţ de evenimente care l-ar aduce mai aproape de tatăl său, separat de ceva vreme de soţie. Sora lui Stefek, Elka, îl învaţă cum să <> soarta cu mici sacrificii. Şmecheriile şi coincidenţele îl atrag într-un târziu pe tată în pragul magazinului fostei sale soţii, dar deznodământul nu-i de bun augur. Atunci Stefek, disperat, îşi încearcă norocul cu o ultimă şmecherie, cea mai spectaculoasă“.

Cinemateca TIFF se desfăşoară în fiecare joi seară, de la ora 20.00, fiind prezentate cele mai bune filme din cadrul tuturor ediţiilor festivalului.

Cinefilii vor putea urmări producţiile de top prezentate în cadrul Transilvania International Film Festival din 21 octombrie şi până în 23 decembrie în cadrul Cinematecii TIFF, organizată la Cinema Arta.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns la destinaţie cu o întârziere de 310 minute/ CFR SA: S-a anunţat defectarea locomotivei şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns o locomotivă de ajutor

News.ro acum o ora
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat. Reprezentanţii CFR SA au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată timp de 191

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 9 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 2 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Regele Charles își reia îndatoririle publice după aproape trei luni de la anunțul că are cancer

HotNews acum 2 ore
Regele Charles al Marii Britanii își va relua îndatoririle publice pe 30 aprilie, după aproape trei luni de tratament pentru cancer, a anunțat vineri Palatul Buckingham, relatează Reuters. Regele Charles și regina Camilla au participat la slujba de

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Gabriela Firea comentează presupusa COMPETIȚIE cu Marcel Ciolacu pentru șefia PSD-ului: „Diferiți oameni ne-au intoxicat, căutând să ne învrăjbească”

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, actualul candidat al Partidului Social Democrat, a vorbit despre presupusele tensiuni dintre ea și Marcel Ciolacu, cu privire la supremația în interiorul partidului. Firea a declarat că micile neînțelegeri au fost cauzate de persoane

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum o ora
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 4 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 43 minute
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°