James Warlick, ambasadorul Statelor Unite în Bulgaria, urmează să fie rechemat de la post în doar câteva zile, a declarat fostul ministru bulgar de Interne, Rumen Petkov, care se afla într-un adevărat război cu diplomatul american, scrie agenţia Novinite.
Într-un interviu pentru o televiziune bulgară, Petkov l-a numit pe ambasadorul SUA "gunoi, mincinos şi dependent de droguri". Conflictul dintre cei doi a izbucnit după ce ambasadorul a precizat că lui Petkov i-a fost retrasă viza SUA din cauza unei investigaţii care îl are în vedere. Diplomatul nu a oferit detalii.
"Pleacă. Nu se poate ca SUA să ţină acest gunoi aici atât de mult timp", spune Petkov, care a adăugat că ambasadorul Warlick a fost văzut deseori în restaurante scumpe, însoţit de bulgăroaice frumoase. Fostul ministru socialist se întreabă de unde are ambasadorul atât de mulţi bani.
Şi liderul formaţiunii naţionaliste Ataka, Volen Siderov, l-a atacat pe Warlick şi a spus că acesta l-a ameninţat în timpul unei întâlniri întâmplătoare dintr-un restaurant din Sofia. Atunci, Siderov i-ar fi cerut ambasadorului ca SUA să plătească Bulgariei 2 miliarde de dolari pentru găzduirea bazelor militare americane.
Fostul ministru Rumen Petkov i-a cerut ambasadorului SUA să spună public dacă a consumat vreodată droguri ilegale. Petkov a declarat că are informaţii ce dovedesc că Warlick a încercat să convingă "cetăţeni bulgari" să legalizeze drogurile uşoare. "Aici nu este California", a spus Petkov.
James Warlick, ambasadorul Statelor Unite în Bulgaria, urmează să fie rechemat de la post în doar câteva zile, a declarat fostul ministru bulgar de Interne, Rumen Petkov, care se afla într-un adevărat război cu diplomatul american, scrie agenţia Novinite.
Într-un interviu pentru o televiziune bulgară, Petkov l-a numit pe ambasadorul SUA "gunoi, mincinos şi dependent de droguri". Conflictul