Pluralul dă peisajului antropologic al cuplului o diversitate năucitoare pentru cel neavizat. Spaţiul şi timpul sînt factori de variaţie care dezvoltă combinaţii spectaculoase între individ, cu particularităţile lui de gen, sexualitate, consangvinitate sau afinitate, şi locuire, grup, muncă, transmiterea bunurilor, poziţie socială. Nici o regulă nu stă în picioare în faţa atîtor soluţii de codificare a relaţiei dintre bărbat şi femeie. Stabilitatea este căutată şi trăită în moduri diferite. Dacă pentru un european monogamia este măsura ei, în alte părţi, poligamia privilegiază unul dintre genuri: masculinul, în poliginie (la musulmani sau la comunităţi din Africa şi Oceania), femininul, în poliandrie (societăţi din India şi Tibet, din Africa). Prin căsătorie, cuplul construieşte şi stabilizează grupul uman, fundînd o cultură "conjugală" care reglează raporturile dintre soţi şi cu grupurile de rudenie. Dar de la constituire pînă la căsătorie, cuplul poate parcurge trasee diverse, în funcţie de culturile care îl modelează. Societăţile tradiţionale îl prind într-o reţea de reglementări care asigură perpetuarea unei soluţii validate. Căutarea şi alegerea partenerului sînt acţiuni instituţionalizate, cu caracter public, prin participarea peţitorilor, "funcţionari" ai comunităţii abilitaţi în acest scop. Nici una dintre "stările" cuplului nu este lăsată la voia întîmplării. Tinerii îşi cunosc bine condiţia şi sînt pregătiţi pentru a parcurge acest traseu. Codificările culturale implică vestimentaţia, aspectul capului şi al părului, modul de a petrece timpul şi un adevărat calendar al condiţiei premaritale exprimat în obiceiuri. La români, anul este o unitate de timp care conţine şi o ritmică a cuplului. Iarna, cu ajutorul altei instituţii importante, ceata de feciori, grup de autoritate rituală, se asigură resursele feminine ale cuplului: în timpul sărbătorilor de Cră