Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conducere nouă, obiceiuri vechi? Banii la Rapid continuă să fie o problemă, iar salariile sunt înlocuite de promisiuni

Publicat in Adevarul, vineri 12 iulie 2013 ·

După ce luni noapte clubul Rapid a fost trecut în conducerea noilor patroni, Nicolae Cristescu şi Adrian Zamfir, fotbaliştii din Giuleşti s-au aşteptat la redresarea treptată a situaţiei. Totuşi, rezolvarea uneia dintre cele mai importante probleme, cea a salariilor, se lasă aşteptată.

Daniel Pancu, cel mai consacrat jucător al Rapidului în acest moment, nu se arată impresionat de noua conducere. Jucătorul echipei de sub Podul Grant a dezvăluit la DolceSport că în ciuda unei alte conduceri, situaţia nu s-a îmbunătăţit: „Dacă ţi se spune că se dau banii a doua zi, trebuie să îi dai a doua zi. Dacă nu, spune că îi dai peste o lună, sau când poţi, deoarece nu mai înghite nimeni faze de genul. Asta i-am spus şi lui Cristescu, şi mi-a răspuns că mâine o să ne intre un salariu şi jumătate, asta fiind ieri (miercuri), încă n-am primit nimic“.

Cu toate că retrogradarea Rapidului în eşalonul secund părea sigură, giuleştenii au o ultimă şansă se a prinde un loc în primul eşalon românesc. Astfel, echipa lui Marian Rada va susţine sâmbătă, ora 21.00, un meci de baraj împotriva Concordiei Chiajna, iar câştigătoarea va rămâne în Liga I. O parte dintre suporteri nu s-a arătat încântată de această mişcare, considerând-o incorectă, iar Pancu are clemenţă pentru atitudinea acestora: „Îi înţeleg pe suporterii care s-au revoltat contra acestui baraj. Noi am discutat cu ei, le-am explicat că totul este legal, iar noi suntem fotbalişti profesionişti şi trebuie să ne prezentăm la meci. Avem nevoie de ei, mai ales în condiţiile în care nu suntem puşi la punct din punct de vedere fizic, ajutorul lor va fi decisiv. Cel mai greu va fi dupa minutul 60. Sper să fie mai răcoare“, a conchis Pancone pentru aceeaşi sursă.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Nicolae Mitea a prefaţat meciul de baraj dintre Chiajna şi Rapid cu o afirmaţie aberantă: „Vrem cele trei puncte“

Forţe proaspe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum o ora
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°