Evz.ro continuă serialul dedicat presei sportive în comunism. Astăzi, îţi prezentăm episodul dedicat Televiziunii Române. Sursa: Adi Dobre
Evz.ro a stat de vorbă cu Dumitru Graur, unul dintre puţinii oameni care au făcut sport la televiziune înainte de 1989. Graur, care duminică împlineşte 63 de ani, dar arată cu cel puţin un deceniu mai tânăr, a fost ghidul Evz.ro în trecutul foarte puţin cunoscut al postului public de televiziune, dar şi al primilor ani ai democraţiei româneşti.
Televiziunea română nu a însemnat foarte mult pentru microbistul român. Şi asta pentru că la începutul anilor '80, Ceauşescu a redus programul televiziunii la doar două ore pe zi. Ultimul Campionat Mondial de fotbal văzut la TVR a fost cel din 1978, din Argentina. Ultimul european a fost cel din Franţa, din 1984, şi asta pentru că se calificase România.
Inventiv, microbistul român a găsit imediat soluţia: vecinii! Tot mai mulţi români îşi procurau antene speciale cu care să prindă posturile de televiziune străine. Sudul se abonase la bulgari, estul la ruşi, vestul la unguri şi sârbi.
Antenele erau făcute din ţeavă furată din fabricile comuniste sau din ligheane de aluminiu. Odată montată antena, începea chinul. Pentru a prinde un post, era nevoie de cel puţin trei oameni. Unul pe acoperişul blocului sau al casei, unul la fereastră şi altul în faţa televizorului. "Se vedeeee?", striga microbistul aflat pe bloc. Cel de la fereastră transmitea mesajul mai departe, după care urla înapoi: "Mai la dreapta!". Seara, înaintea unui meci important, transmis de posturile vecine, aceste gen de dialoguri era un adevărat spectacol.
"Tata lucra pe şantier şi avea la discreţie ţeavă. Cineva inventase o antenă cu 9 elemenţi, lungă de aproape 3 metri, pentru bulgari. Antena cu 9 elemenţi a fost o binecuvântare pentru noi", povesteşte Edi, un microbist
