Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova, executată de Moraes. Gloria a dat lovitura în Bănie!

Publicat in Adevarul, duminică 21 noiembrie 2010 ·

Fără Piţurcă pe bancă, oltenii au suferit aseară a treia înfrângere consecutivă pe teren propriu, 1-2 cu Gloria Bistriţa. Brazilianul Junior Moraes a fost naşul Craiovei, reuşind o dublă la singurele şanse de gol avute.

Bistriţa a început meciul în corzi, Albuţ fiind eroul oaspeţilor în debutul jocului, la şuturile lui Mihai Costea şi Dorel Stoica. L-a avut însă pe Junior Moraes. Şi a fost suficient.

Brazilianul a marcat la prima minge primită, după ce a ţâşnit dintre fundaşii olteni (10). Piţurcă şi-a pus mâinile în cap, iar spectatorii au oftat amar, având parcă în faţă scenariul de la ultimele două eşecuri acasă. Mai ales că ocaziile la poarta Gloriei curgeau, dar fără efect pe tabelă.

Albuţ s-a opus din nou excelent la şutul lui Mihai Costea, însă nu a mai putut face nimic la reluarea din careu a lui Ciucă prin care Ştiinţa a intrat în meci (27). Gloria nu s-a speriat şi a făcut ce ştie mai bine. Un nou contraatac rapid şi încă un gol marca Moraes, care parcă a vrut să-i arate lui Piţurcă de ce Bistriţa cere peste un milion de euro pe el (42).

Oltenii, mai aproape de retrogradare decât de Europa

Repriza secundă s-a desfăşurat sub aceleaşi auspicii. Oltenii au forţat egalarea, Piţurcă a aruncat în luptă tot ce avea mai bun, pe Florin Costea şi Gângioveanu, dar degeaba. Bistriţenii s-au apărat eroic, cu toată echipa în careu, folosindu-se şi de mâini, faze rămase nesancţionate de Augustus Constantin, spre disperarea gazdelor.

Erou cu Dinamo, Alex Piţurcă a irosit ocazia meciului (82), trimiţând peste poartă din trei metri. Nici Florin Costea nu a fost mai norocos, şutul său trecând razant cu transversala şi Universitatea a înregistrat a treia înfrângere consecutivă acasă, apropiindu-se mai mult de zona retrogradării decât de cea a cupelor europene.

1-2

Universitatea: Stanca - Ciucă, V. Găman, D. Stoi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 53 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°