Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa Amiralului

Publicat in Dilema Veche, duminică 25 noiembrie 2007 ·

Cartea mea preferată în copilărie era Casa din Uliţa Cireşilor, de P.L. Travers. Autoarea - P. însemnînd Pamela, după cum am aflat mai tîrziu - era australiană şi a lansat personajul Mary Poppins, reluat în mai multe cărţi din aceeaşi serie (care nu erau pe atunci traduse în româneşte, iar filmul nu l-am văzut decît la vîrsta primelor flirturi, dacă îmi aduc bine aminte cu cine l-am văzut). Pe străduţa pe care se întîmplau toate minunile era şi casa, în formă de vapor, a amiralului Boom. Care, în mintea mea, era tot una cu aceea, vecină cu a noastră, a amiralului Urseanu. Despre care va fi vorba aici, deşi nu e chiar în primejdie. În afară de tencuiala care cade de pe sculpturile alegorice cu care e împodobită faţada. Ele evocă mitologia marină şi resursele pescăreşti ale Mării Negre.

Doi puşti se zbenguiesc acolo, unul călărind un delfin şi celălalt pe un nisetru! În jur, ornamentele de stuc figurează prore de corabie şi mascheroane. Un perete de geamuri indică existenţa grădinii de iarnă, care nu putea lipsi. Casa a fost construită de I.D. Berindei, arhitectul cel mai la modă pe atunci, în 1910, pentru amiralul Vasile Urseanu (1848-1926), unul dintre oamenii datorită cărora România lui Carol I a avut flota ei. Dar acest navigator era şi un pasionat cititor de hărţi ale cerului. A fost preşedinte al Societăţii Astronomice şi casa lui avea un observator astronomic instalat sub cupolă. Luneta sa, inaugurată în 1915, e folosită şi astăzi. Plafonul cupolei este pictat ca un cer înstelat.

La moartea amiralului, l-a moştenit soţia sa, Ioana, născută Puricescu (1870-1941), care a donat casa, din 1933, Primăriei Bucureştilor pentru a fi înfiinţată o pinacotecă. De aceea, inscripţia de la intrare, sub portretele soţilor Urseanu, de Camil Ressu, exprimă recunoştinţa cetăţenilor: "După o viaţă de muncă şi credinţă au dăruit acest lăcaş ca să fie adăpost de art

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 7 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 11 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 11 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 13 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 14 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Cel puţin zece morţi în Egipt, după căderea unui minibuz cu muncitoare de pe un feribot în Nil. Şoferul, arestat după ce a încercat să fugă de la faţa locului, după ce nu a tras frâna de mână. Alte nouă persoane, spitalizate

News.ro acum 13 ore
Cel puţin zece persoane au murit marţi, după ce un minibuz la bordul căruia se aflau muncitoare a căzut de pe un feribot în Nil, la nord de Cairo, anunţă un purtător de cuvânt al Ministerului egiptean al Sănătăţii, Hossam Abdelghaffar, relatează AFP

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°