Patru fonduri mutuale au reuşit să aducă investitorilor randamente mai mari decât aprecierea indicelui BET de 8,18% din acest an.
Două dintre acestea au pariat pe scăderea Bursei, iar celelalte două au fost mai optimiste şi au mizat pe o apreciere a pieţei de acţiuni.
Omnitrust şi Omninvest, fonduri administrate de societatea SIRA, se clasează pe primele locuri în topul celor mai performante fonduri, cu randamente de peste 16% în primele şapte luni ale anului.
Cele două fonduri investesc în produse speciale care urmăresc evoluţia indicelui american S&P500, mizând pe o scădere a pieţei americane de acţiuni şi indirect pe o scădere a pieţei locale.
Strategia a fost câştigătoare în primul semestru, când Bursa a suferit corecţii, însă pe revenirea Bursei de luna trecută, cele două fonduri au pierdut până la 10% în iulie.
Randamente superioare evoluţiei principalului indice bursier au obţinut fondurile de acţiuni BT Index cu un plus de 9,7% şi Raiffeisen Prosper cu 8,8%, care au reuşit să se califice în clasamentul celor mai performante fonduri graţie aprecierii puternice înregistrate de piaţa de acţiuni luna trecută, când indicele BET a crescut cu 7%, iar BET-FI, indicele celor cinci SIF-uri, a urcat cu aproape 13%.
Patru fonduri mutuale au reuşit să aducă investitorilor randamente mai mari decât aprecierea indicelui BET de 8,18% din acest an.
Două dintre acestea au pariat pe scăderea Bursei, iar celelalte două au fost mai optimiste şi au mizat pe o apreciere a pieţei de acţiuni.
Omnitrust şi Omninvest, fonduri administrate de societatea SIRA, se clasează pe primele locuri în topul celor mai performante fonduri, cu randamente de peste 16% în primele şapte luni ale anului.
Cele două fonduri investesc în produse speciale care urmăresc evoluţia indicelui american S&P500, mizând pe o scădere a pieţei americane de